Consiliul Județean, încă un pas pentru construirea Teatrului de Copii și Tineret

Articole de la același autor
Documentul de urbanism emis nr. 58/17.01.2025 are ca scop obținerea autorizației de desființare a construcțiilor C11, C14 și C15 și are o valabilitate de 24 de luni.
Proiectul pentru construirea unui nou Teatru pentru Copii și Tineret este unul de mare amploare și a fost demarat în urmă cu câțiva ani. În mai 2021, Primăria Constanța a emis certificatul de urbanism necesar pentru construirea acestui obiectiv, iar Consiliul Județean Constanța a început demersurile de protecție a mediului și obținerea autorizațiilor specifice.
Valoarea estimată a proiectului este de aproximativ 50.000.000 de lei, TVA inclus, iar suprafața totală construită a clădirii va fi de 1.655 mp, cu un regim de înălțime D+P+1 Etaj+Etaj parțial. Teatrul va include o serie de funcțiuni destinate atât activităților de spectacol, cât și celor educaționale și administrative, cum ar fi săli de spectacole, săli de repetiție, ateliere de confecționare păpuși și costume, spații de expoziție, precum și birouri administrative.
Pe lângă facilitățile interioare, proiectul prevede și amenajarea unor spații verzi, alei și platforme destinate activităților în aer liber, cum ar fi expoziții în aer liber și gradene pentru public, contribuind astfel la crearea unui spațiu cultural complet integrat în peisajul urban al Constanței.