Primarul orașului Năvodari, Nicolae Matei, convoacă Consiliul Local în ședință ordinară, astăzi, la ora 17.00, pentru a dezbate și supune spre aprobare un număr de 33 de proiecte. Ședința va avea loc la sediul Primăriei orașului Năvodari.
Printre aceste proiecte ce vor fi discutate și supuse la vot, îl amintim pe cel privind vânzarea prin licitație publică a imobilelor construite la mansardele blocurilor CONSIR, USAS și LEGMAS, situate în Năvodari, pe strada Mării.
De asemenea, pe ordinea de zi au fost trecute mai multe proiecte legate de concesionarea unor suprafețe de teren din Năvodari, prin licitații publice și atribuirea în folosință gratuită a unui spațiu în suprafață de 87,85 mp, situat în Năvodari, pe strada Mării nr. 2. Clădirea nr. 27, lot 1, va fi folosită de către Fundația Romanian Angel Appeal pentru realizarea unui centru de consiliere și asistență specializată dedicat copiilor cu autism din orașul Năvodari.
Menționăm că, în Năvodari, există 15 copii care suferă de această afecțiune și care depun un efort deosebit în momentul în care trebuie să se deplaseze la centrul de la Constanța. Primăria va vota predarea acestui sediu, iar ulterior, în cazul în care proiectul va trece, va încheia contractul de comodat. Administrația locală Năvodari va suporta cheltuielile legate de plata utilităților aferente acestui spațiu pe toată perioada funcționării centrului de consiliere.
În plus, vor fi supuse la vot proiectele ce vizează aprobarea PUZ-urilor preliminarii pentru lotizare Insulă Ada și a cartierului Midia, se va aproba modificare și completare Actul Constitutiv al SC Termica Distribuție Năvodari SRL și se va supune dezbaterii și aprobării regulamentul de funcționare al serviciului de termoficare.
La inițiativa primarului Nicolae Matei, se va vota premierea sportivilor de la CS Năvodari, secția box, medaliați la Campionatul Național de la Craiova.