Corlățean: Nu există nicio legătură între problema romilor și aderarea la Schengen

144
Corlățean: Nu există nicio legătură între problema romilor și aderarea la Schengen - tituscorlatean-1380967626.jpg
Ministrul de Externe, Titus Corlățean, apreciază, într-un interviu acordat publicației franceze L'Express, că nu există absolut nicio legătură între integrarea romilor și aderarea României la Spațiul Schengen.


"După cum i-am spus deja omologului meu francez, Laurent Fabius, putem înțelege că subiectul romilor este o chestiune sensibilă în dezbaterile politice care au loc în prezent în Franța. În același timp, contrar a ceea ce am citit în presa franceză, țin să subliniez că nu există absolut nicio legătură între inserția socială a romilor și aderarea României la Spațiul Schengen. Toți cetățenii europeni au dreptul la libera circulație în Uniunea Europeană, indiferent de apartenența sau nonapartenența unui stat la Schengen. Este vorba de unul dintre principiile fundamentale ale construcției europene!", a explicat Corlățean.


"În privința problemei romilor, aș vrea să precizez că avem un cadru de cooperare bilaterală și că sperăm să găsim împreună soluții durabile pentru a atinge acest obiectiv comun care este integrarea persoanelor vulnerabile, inclusiv a romilor. În privința combaterii infracționalității, există și mecanisme de cooperare polițienească și judiciară care ar putea, eventual, să fie consolidate", a spus Corlățean, scrie Mediafax.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7597 secunde