Cutiile poștale ale deputatului Constantin Chirilă n-au "lipici" la alegători. Oamenii preferă comunicarea directă

2419
Cutiile poștale ale deputatului Constantin Chirilă n-au
Ulterior accederii în Parlament, prin alegerile generale din 30 noiembrie 2008, deputatul constănțean al Colegiului 4, democrat-liberalul Constantin Chirilă, a avut inițiativa de a instala, în toate localitățile colegiului său, cutii poștale în care oamenii pot să depună solicitări sau să-și exprime doleanțele, în scris, în speranța că parlamentarul ales de ei ar putea să-i ajute. Concret, Colegiul 4 de deputați numără 12 localități și, deci, 12 astfel de cutii poștale. Potrivit explicațiilor lui Constantin Chirilă, colegiul are o lungime de 200 de kilometri, iar localitățile sale sunt marcate de o sărăcie cruntă, fapt pentru care deputatul a ales varianta cutiilor poștale. "M-am gândit la cei care nu au posibilitatea de a se deplasa, că le-ar fi, poate, mai ușor, să îmi semnaleze în acest mod problemele cu care se confruntă", a precizat parlamentarul constănțean.
În pofida bunelor intenții, însă, Constantin Chirilă mărturisește că cea mai importantă rămâne, totuși, comunicarea nemijlocită cu oamenii, în locul celei "timbrate". "Oamenii preferă discuțiile față în față, ei nu se înghesuie să scrie, au mai puțină încredere în hârtii și de aceea de preferat este să merg în fiecare localitate din colegiu, să interacționez direct cu oamenii. Am găsit scrisori, în aceste cutii, din partea oamenilor, dar nu au fost atât de multe", a explicat deputatul pedelist.

"Pe oameni trebuie să-i iei de mână"
În ceea ce privește natura situațiilor semnalate, deputatul Colegiului 4 a menționat că multe dintre ele sunt cazuri sociale, medicale, aspecte legate de instituțiile cărora trebuie să se adreseze cetățenii și despre care aceștia din urmă nu știu, uneori, nici măcar unde au sediul, dar și de familii ai căror copii au de suferit de pe urma obiceiului de a bea al părinților. "Am reușit foarte puțin față de cât mi-am dorit să fac pentru oameni, în colegiul meu există un nivel ridicat de sărăcie cronică", a explicat Chirilă, adăugând însă că a încercat, în timp, să compenseze această realitate. Astfel, deputatul democrat-liberal a declarat că a inițiat, cu ajutorul unei fundații și al unor medici din Constanța, o acțiune de educație medicală constând în informarea cetățenilor cu privire la cancerul la sân și la prostată. Totodată, Chirilă a precizat că a derulat și un program de educație stomatologică, context în care cetățenii din mediul rural au primit produse necesare igienei dentare.
De asemenea, parlamentarul constănțean a subliniat faptul că s-a confruntat, uneori, cu situații în care oamenii nu au idee căror instituții să se adreseze atunci când au probleme și, mai mult decât atât, în care ei nici nu-și cunosc drepturile, iar aici el a amintit dosarele de restituire a proprietăților. "Pe oameni trebuie să-i ghidezi, să-i iei de mână.
Să-i ajuți cu un dosar depus pe la vreo instituție și care zace prin cine știe ce sertar. De aceea susțin că mult mai eficientă este comunicarea față în față decât ce scriu ei pe hârtie, atunci când o fac. Comunicarea directă cu omul bate hârtia", a conchis deputatul Colegiului 4, Constantin Chirilă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3874 secunde