Dan Șova: "Dacă Victor Ponta va ajunge președinte, premierul nu va fi de la PSD"

29186
1004
Dan Șova:

Articole de la același autor

Purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat (PSD), Dan Șova, a afirmat, ieri, într-o conferință de presă, la Alba Iulia, că, în cazul în care Victor Ponta ajunge președintele României, premierul nu va fi de la PSD, fiind de preferat un tehnocrat, el menționând, totodată, că nu există un favorit pentru această funcție. 


"Nu există un favorit pentru funcția de prim-ministru, iar la nivelul coaliției de guvernare nu s-a discutat așa ceva. Eu am spus că noi suntem oameni politici profesioniști și facem lucrurile în ordine. Dacă premierul Ponta va deveni președintele României, și sper să devină președintele României, atunci vom vedea. Până în data de 22 decembrie, când va pleca domnul Băsescu, Victor Ponta rămâne premierul României, după aceea îl învestim în Parlament și dânsul va numi un premier care are susținerea majorității parlamentare", a declarat Dan Șova.


Întrebat dacă ar putea fi și un premier din afara coaliției actuale, Dan Șova a menționat că reamintește ceea ce a spus Victor Ponta, respectiv că, dacă va ajunge președinte, "premierul nu va fi de la PSD", lucru pe care îl susține și personal. 


"Trebuie să fie, dacă se poate, să avem un premier tehnocrat, un premier independent, care să strângă în jurul lui, în Guvern, oamenii politici. Este un lucru foarte bun", a spus Șova.




Comentează știrea

1004 comentarii. Pagina 2 din 101. Click pe pagina dorită : 1 2 3 ...101 
ugg afYaf< a,.af§af?af^ aCa!a,?
15 octombrie 2014
ugg afYaf< a,.af§af?af^ aCa!a,?

?? ??????? ?????
15 octombrie 2014
?? ??????? ?????

ugg ????????????????????? ugg ?????? 2013 ?????????????????????/a> ??? ???????? ?? ??????? ????? http://www.psyflow.com/webalizer/product.aspx?c=jpugg&key=??-???????-?????

bogner fire and ice ski pants
15 octombrie 2014
bogner fire and ice ski pants

skijacke bogner herren bogner mens ski jackets bogner skianzug Dan Șova: "Dacă Victor Ponta va ajunge președinte, premierul nu va fi de la PSD" | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online bogner down jacket bogner skihelm bogner sweaters bogner softshelljacke bogner fire and ice ski pants http://www.pewbible.com/bogner-ski-jackets/bogner-fire-and-ice-ski-pants.html

bogner sweaters
15 octombrie 2014
bogner sweaters

skihose bogner skijacken von bogner bogner racing team skijacke Dan Șova: "Dacă Victor Ponta va ajunge președinte, premierul nu va fi de la PSD" | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online bogner daunenjacke herren bogner ski jackets women bogner ski jackets on sale bogner fire and ice jackets bogner sweaters http://www.insidediet.com/bogner-outlet/bogner-sweaters.html

bogner skimode
15 octombrie 2014
bogner skimode

bogner fire ice jacke bogner fire and ice skijacke bogner skijacke damen Dan Șova: "Dacă Victor Ponta va ajunge președinte, premierul nu va fi de la PSD" | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online lederjacke bogner bogner jacken damen bogner skibrille skihosen bogner bogner skimode http://www.insidediet.com/bogner-outlet/bogner-skimode.html

bogner skijacke herren
15 octombrie 2014
bogner skijacke herren

bogner ski jacket women bogner mens ski jackets winterjacke bogner Dan Șova: "Dacă Victor Ponta va ajunge președinte, premierul nu va fi de la PSD" | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online bogner ski jacket women bogner skihose damen bogner skirolli bogner softshell jacke bogner skijacke herren http://www.time4chocolate.biz/Bogner-Pants/bogner-skijacke-herren.html

nike custom football jerseys
15 octombrie 2014
nike custom football jerseys

Nike Raiders Jersey Onfield White Jersey Authentic Texans Jersey Jerseys Dan Șova: "Dacă Victor Ponta va ajunge președinte, premierul nu va fi de la PSD" | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online Bay Packers Merchandise Jerseys Panthers Nike Jersey nike custom football jerseys http://anumeshkids.com/images/nfl-jerseys/nike-custom-football-jerseys.html

bogner clothes
15 octombrie 2014
bogner clothes

bogner jacken herren bogner fire and ice jacket skimode bogner Dan Șova: "Dacă Victor Ponta va ajunge președinte, premierul nu va fi de la PSD" | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online bogner skimode bogner skikleidung daunenjacke bogner bogner ski jackets women bogner clothes http://www.sarlaherbals.com/bogner-sale/bogner-clothes.html

Eagles Youth Jerseys
15 octombrie 2014
Eagles Youth Jerseys

nfl women jerseys Youth Broncos Jersey 2014 Tampa Bay Buccaneers Jerseys Dan Șova: "Dacă Victor Ponta va ajunge președinte, premierul nu va fi de la PSD" | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online Cincinnati Bengals Jerseys sales Bengals Autographed Jerseys Eagles Youth Jerseys http://www.italialavorotv.it/UserFiles/jerseys/Eagles-Youth-Jerseys.html

éY"a>? ugg a?¤aR?
15 octombrie 2014
éY"a>? ugg a?¤aR?

1004 comentarii. Pagina 2 din 101. Click pe pagina dorită : 1 2 3 ...101 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5764 secunde