Decebal Făgădău: "Nu îmi doresc ca în orașul Constanța să mai existe totalitarism sau dictatură!"

1659
Decebal Făgădău:

Articole de la același autor

Ultima zi a conferinței internaționale "Black Sea and Balkans Security Forum 2019" a adus, vineri, în dezbatere la Constanța teme ca dinamica din Orientul Mijlociu și implicațiile pentru regiunea Mării Negre și a Balcanilor, ce lecții pot fi învățate pentru alte regiuni din Europa în urma militarizării Mării Negre sau despre cum o abordare smart poate duce la orașe mai sigure.
Printre cei care au susținut prezentări la Forumul regional de securitate se numără George Friedman, fondator al companiei de previziune și analiză geopolitică Geopolitical Futures și al agenției Stratfor, Gabriel Leș, ministrul Apărării Naționale, Patrick Turner, asistent al secretarului general al NATO pentru Politici de Apărare, Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța, dar și alți invitați.


În cadrul discursului său, edilul Constanței, Decebal Făgădău, a vorbit, printre altele, despre cum a evoluat, în opinia sa, orașul în ultimii ani, transparență, mentalități, dar și o abordare smart care duce la atingerea unor obiective comune, prosperitate și securitate.


"Constanța avea la nivel de percepție imaginea unui oraș închis, corupt, condus autoritar. A trebuit să schimbăm radical parametrii și să venim cu 100% transparență, 100% deschidere și 0% corupție. Orice bănuț care se cheltuie începând din 2016 încoace în municipiul Constanța nu este doar pe site-ul Primăriei, ci și pe site-ul Ministerului de Finanțe. Am dus gradul de îndatorare al orașului sub 2%, tocmai pentru a câștiga încredere în fața instituțiilor financiare. S-au mai întâmplat câteva lucruri importante la Constanța. Ușor, ușor, toată lumea a căpătat o voce. Am preferat ca vocea primarului să scadă, la un moment dat aproape să dispară, iar vocea cetățenilor să se audă. Ceea ce este greu pentru un om politic, dar este sănătos pentru oraș. Am crescut Poliția Locală, am crescut compania de transport. Este greu să schimbi mentalitatea peste noapte, dar s-au făcut pași extrem de importanți. Obiectivul comun nu ține de această gâlceavă locală, ci ține de un viitor pentru copiii noștri. Niciodată nu îmi doresc ca în România sau în orașul Constanța să mai existe totalitarism sau dictatură! Decizia trebuie să aparțină tuturor. Pentru mine este o onoare să găzduim acest Forum în parteneriat cu NATO și New Strategy Center", a declarat edilul Decebal Făgădău.


De asemenea, primarul  Constanței a avut o întâlnire cu reprezentantul UNICEF în România, Pieter Bult. Discuțiile s-au axat pe consolidarea relațiilor dintre orașul nostru și cea mai mare organizație mondială dedicată copiilor, pe ideea de șanse egale pentru toți copiii la educație, sănătate și sport. Decebal Făgădău a prezentat invitatului său prioritățile municipiului din punct de vedere social, medical și educațional pentru creșterea, îngrijirea și educarea copiilor din Constanța.
"Black Sea and Balkans Security Forum" este organizat de asociația New Strategy Center, în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța, Universitatea Ovidius și Zona Metropolitană Constanța.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7592 secunde