Democrat liberalii constănțeni își aleg noua conducere

210
Democrat liberalii constănțeni își aleg noua conducere - alegeripdl10-1360943144.jpg

Articole de la același autor

Peste 300 de democrat-liberali s-au reunit la Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanța în cadrul Consiliului de Coordonare Județean al PDL. La evenimentul politic care vizează alegerea unei noi conduceri a PDL Constanța sunt prezenți prim-vicepreședintele PDL, Cezar Preda, și Costică Canacheu. Totodată, la eveniment sunt prezenți în calitate de invitați, președintele partidului Forța Civică Constanța, deputatul Dănuț Culețu și președintele PNȚCD Constanța, Tudorel Chesoi. Aceștia au ținut discursuri în fața democrat-liberalilor prezenți și i-a îndemnat la unitate, urându-le succes.
"Am venit ca prieten și mă simt ca printre prieteni, aici, printre dumneavostră. Am lucrat împreună în campanie și dacă am ajuns deputat asta se datorează și dumneavoastră, motiv pentru care vă mulțumesc" a declarat deputatul Danuț Culețu.
În aceste momente președintele PDL Constanța, senatorul Gigi Chiru, prezintă raportul de activitate al celor doi ani de când se află la conducerea filialei constănțene.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 15 Februarie 2013
Stire din Politică-Administrație : "PDL nu are candidat la prezidențiale"
Pagina a fost generata in 0.3773 secunde