Senatorul Gigi Chiru:

"Cazinoul a fost lăsat să devină o ruină de administrația condusă de Mazăre și Constantinescu"

623
4

Articole de la același autor

Așa cum a promis în campania electorală, președintele PDL Constanța, senatorul Gigi Chiru, continuă să se lupte pentru a reda constănțenilor Cazinoul din Constanța. 

După ce a încercat pe diverse căi pentru a-i convinge pe liderii administrației publice locale de a găsi soluții pentru ca simbolul orașului - Cazinoul - să nu se degradeze mai mult decât este deja, dar nu a avut succes, Gigi Chiru a ajuns să pună în discuție acest subiect în Senatul României.

Astfel, în cursul zilei de ieri, în plenul Senatului, parlamentarul constănțean a susținut o declarație politică cu titlul "Simbolurile naționale nu sunt de vânzare! Distrugerea Cazinoului Constanța, paravan pentru o afacere de succes".

"Vrem o Românie normală, dar în fiecare zi călcăm în picioare valorile trecutului care ne leagă, fără doar și poate, de lumea europeană. Dacă alte țări din Uniunea Europeană își valorifică în mod constant trecutul, în țara mea lucrurile se întâmplă invers. Stimați colegi, este o ironie faptul că unul dintre simbolurile României și ale orașului Constanța, Cazinoul, a fost lăsat să devină o ruină de către administrația locală, condusă de Radu Mazăre și de Nicușor Constantinescu. Iar interesele ascunse ale celor doi, de a pune mâna pe Cazino, nu au fost ignorate, ba chiar au fost susținute de Guvernul Ponta. Totul, pentru a gestiona o nouă afacere dubioasă, care peste noapte va crea milionari doar dintr-un simplu troc cu iz penal", a spus senatorul Gigi Chiru în discursul susținut.

El a explicat colegilor din Senat actuala situație în care se află Cazinoul din Constanța și a cerut ajutor pentru reabilitarea lui.

"Cazinoul din Constanța se află într-o stare avansată de degradare. În timp ce a fost plimbat între autoritățile locale și cele centrale, a fost ba concesionat, ba amenințat cu vânzarea, ignorându-se soluția salvatoare. Simbolul Constanței a fost lăsat să se prăbușească sub ochii constănțenilor, care au acordat un vot masiv Uniunii Social Liberale.

Dar știți ce este surprinzător și, totodată, revoltător? Faptul că nu cu foarte mulți ani în urmă, Consiliul Local Constanța se întrunea în această clădire-simbol pentru a hotărî destinele orașului Constanța, iar astăzi Mazăre și aleșii locali preferă să facă ședințe în cârciumi", a mai spus Chiru.

Pe de altă parte, în cadrul discursului susținut, democrat-liberalul i-a acuzat pe colegii constănțeni de la USL că nu se implică cu nimic pentru a rezolva această problemă.

"Blestemul acestui Cazino, încă de pe vremea construirii lui, a constat în rea-voința primarilor, în certurile și ping-pong-ul politic. Iar astăzi, o dată în plus, sunt dezamăgit de atitudinea parlamentarilor USL de Constanța, extrem de vocali când sunt în opoziție, dar mielușei când sunt la putere și trebuie să muncească, stând cu lacătul la gură când vine vorba de interesul constănțenilor care le-au acordat un vot de încredere. La doar câțiva kilometri de Constanța, vecinii noștri bulgari exploatează economic și turistic Castelul Reginei Maria din Balcic, iar noi ar trebui să le urmăm exemplul. Este de datoria noastră, ca reprezentanți ai românilor, să rezolvăm problemele importante, uitând măcar pentru câteva momente de culoarea politică. Iar una dintre aceste probleme este intervenția imediată asupra Cazinoului, pentru ca statul român să nu piardă o clădire reprezentativă pentru istoria națională. Unde ați văzut un italian, un francez sau un german să-și vândă simbolul? Cum ar fi să-și vândă francezii Turnul Eiffel, englezii Big Ben-ul sau italienii Turnul din Pisa?", a spus senatorul Gigi Chiru.

În încheierea declarației politice, el a făcut câteva precizări cu privire la starea actuală a Cazinoului și a spus că o astfel de construcție ar fi trebuit să se afle astăzi inclusă pe lista monumentelor UNESCO.

"Nu ne putem considera cetățeni ai Uniunii Europene în adevăratul sens al cuvântului, atât timp cât primarul ridiculizează simbolurile orașului, iar noi nu luăm atitudine. De aceea, voi insista ca acestei clădiri să îi fie redată demnitatea originară!", a precizat Chiru în încheiere.

Comentează știrea

Hanibal
13 februarie 2013
Cazinoul si politica

Vinovati de starea actuala in care se gaseste Cazinoul nu sunt Mazare si Constantinescu.Vinovati sunt cei care i-au votat si razvotat,vinovate sunt celelalte partide care au tacut complice atatia ani, vinovati sun liderii politici locali de toate gradele care au folosit cazinoul drept arma electorala,lăsată sa rugineasca intre doua campanii electorale.Si la urma urmelor,ce conteaza o ruina in plus ? S-a ruinat Țara si nu se sinchiseste nimeni.Daca s-ar fi vrut salvarea cazinoului,cu banii cheltuiti de poiticieni,de partide in campaniile electorale ,s-ar fi renovat Cazinoul. Care partid ajuns la guvernare a facut ceva pentru a impiedeca distrugerea cazinoului ? Care partid aflat in opozitie a scos cetatenii , membrii de partid,in strada sa manifesteze energic pentru acest " simbol national " ? Si de ce sa ne mai miram de soarta unei cladiri,cand toata Țara e pe cale sa devina o ruina ?

ady
13 februarie 2013
felicitari

Bravo domnule CHIRU,noroc cu d-voastra caci toti ceilalti parlamentari de C-TA stau ascunsi in banci,aproape ca nici nu-i vezi pe acolo.Rusine sa le fie pt ca nu iau atitudine.

ath
13 februarie 2013
Patrioti inchipuiti

Alegeti la intamplare o fotografie din Coreea de Nord. Numarati cati militari si cati civili vedeti in fotografie. Eu am numarat intr-o zi 6 militari si un civil pe o strada din Phenian. Nu stiu din ce traiesc oamenii astia daca aproape toti sunt militari.In schimb,poporul este educat sa creada ca dusmanii lor sunt americanii.Un lider rus spunea ca tara lor nu are dusmani in afara granitelor. Principalul dusman al Rusiei este VOTCA. Andrei Plesu spunea ceva asemanator. Cei mai mari dusmani ai Romaniei sunt romanii. In anul 2012, cunoscutul istoric Dinu C. Giurescu (bijuteria PSD-ului) publica "Manifestul catre romani" unde lansa ideea ca Romania va fi distrusa de ungurii din judetele Covasna si Harhita. Politicieni din actualul guvern se revolta cand "simbolurile nationale" sunt pangarite de steagul secuiesc. "Marele" istoric Hasotti face spume cand aude de dusmanul ungur. Cand Marcel Pavel a modificat versurile Imnului National,patriotul Hasotti s-a facut ca nu aude. Demagogia salveaza Romania ! La 1 decembrie 2011 am numarat cate steaguri nationale au fost arborate pe cladiri.Am vazut un steag la balconul unui cetatean si unul la prefectura. Sa traiti ! A fost sarbatoarea lui Basescu. Sa traiti ! Termele romane din centru istoric zac in paragina si au zidurile pline de mucegai.In schimb Hasotti si Mazare viseaza la apeducte,viaducte,la un teatru antic pentu ca asa da bine in politica prostiei. La ce ne foloseste istoria ? La nimic ! Istoria este "o fata batrana". La Constanta exista o facultate de istorie.Se spune ca este o facultate de "talie europeana". Unde sunt profesorii,unde sunt istoricii ? Profesorii au plecat la facultate. Sa traiti ! Ce fac profesorii la facultate ? Profesorii predau istoria ca sa le treaca din plictiseala. Sa traiti ! Nu am auzit de niciun protest al istoricilor sau al studentilor constanteni,facut atunci cand a fost batjocorit "simbolul orasului" Ignoranta salveaza Constanta ! Sa traiti !

eu,cainele maidanez constantean(vorbesc in numele celor 20 000 caini maidanezi din CTA) DECLAR MANDRU CA SUNTEM NR 1 PE TZARA LA MAIDANEZI PE CAP DE LOCUITOR CONSTANTEAN
13 februarie 2013
primarului vesnic absent si drogy,primariei cu cohorta de angajati care nu fac nimic si ecarisajului care toaca frunze la (culmea ironiei!)caini:))

Eu, ca un caine maidanez ce ma aflu pe strazi, declar urmatoarele: 1. sunt un caine al nimanui, deci nimeni nu este responsabil de comportamentul meu pe strazi 2. mi-e foame intotdeauna! caut oriunde si ma bat cu ceilalti caini pentru mancare, iar daca nu gasim, atunci atacam oamenii in speranta ca vom gasi ceva prin plasele lor. Daca nu, atunci macar sa ii capsam bine sa ne tina minte! 3. noi, cainii, avem simtul teritoriului foarte dezvoltat. Orice intrus nu este binevenit si trebuie muscat. Exceptie fac (nu e sigur niciodata insa) babele fara ocupatie care ne mai dau de mancare dimineata. 4. avem o mare ura pe biciclisti si motociclisti: trebuie dati jos de pe ciudateniile astea cu doua roti! 5. nu suportam oamenii care poarta gluga sau care vin cu plase mari de la piata: trebuie capsati urgent! 6. noaptea ne vine cheful cel mai mare sa urlam la luna, sa ne batem intre noi sau cu alte haite din vecinatate (sa moara de oftica aia de se duc a doua zi la scarbiciu) 7. ne place foarte mult sa atacam din spate, iar daca si reusim sa muscam, crestem pe scara ierarhica din haita 8. ii uram foarte tare pe cei da la ONG-uri care pretind ca ne iubesc, dar ne lasa pe strazi singuri, fara hrana! Iarna inghetam de frig, iar vara ne sufocam de caldura, iar ei se scalda in banii alocati pentru ingrijirea noastra! 9. nu ne intereseaza ca ne rahatim pe orice trotuar si strada, important e sa fie cat mai mult si sa ramana acolo, ca sa se stieeee...ca suntem prezenti! 10. suntem stapanii strazilor si deci toata lumea trebuie sa se dea la o parte din fata noastra! De exemplu: ne place unora dintre noi sa alergam dupa masini ca sa muscam din cauciucuri, iar daca se nimereste vreun nefericit in goana noastra dupa masina, ne multumim atunci cu el! Avand in vedere ca m-am saturat pe strazi, va rog faceti ceva: ori ma duceti intr-un adapost si ma ingrijiti, ori ma eutanasiati! Daca nu sunteti in stare sa ma ingrijiti cum trebuie sau sa ma dati in adoptie unor stapani resonsabili si sanatosi la cap (care nu imi vor da drumul inapoi pe strazi), va rog din toata inima sa ma eutanasiati! Va multumesc!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5704 secunde