"Din noiembrie, suntem convinși că vom reveni la guvernare"
438
Articole de la același autor
Președintele Uniunii Naționale pentru Progresul României (UNPR), Gabriel Oprea, a declarat că are certitudinea că din noiembrie formațiunea politică pe care o reprezintă va reveni la guvernare pentru stabilitatea României, în urma votului pe care UNPR îl va primi de la cetățeni.
"UNPR a asigurat stabilitatea acestei țări într-o perioadă grea, de criză economică mondială. În momentul în care președintele PDL, Emil Boc, a anunțat sfârșitul coaliției și am avut candidat pentru primul ministru (Victor Ponta - n.r.), care a fost desemnat în urma unui vot în Parlamentul României, UNPR a rămas consecvent politicii sale de a asigura stabilitatea României și pentru aceasta sprijină în Parlament Guvernul Ponta", a declarat Gabriel Oprea, într-o conferință de presă.
El a adăugat că UNPR a cerut un singur lucru: sprijin politic pentru legiferarea proiectului de taxare a marilor averi.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 02 Iunie 2012
Marţi, 05 Iunie 2012
Marţi, 05 Iunie 2012
Joi, 24 Mai 2012
Luni, 21 Mai 2012
Sâmbătă, 19 Mai 2012