Elena Băsescu nu a depus o cerere de intenție privind candidatura la europarlamentare din partea PDL

71
1 min citire
Elena Băsescu nu a depus o cerere de intenție privind candidatura la europarlamentare din partea PDL - ballallaaaa-1376304042.jpg
Elena Băsescu nu a depus o cerere de intenție privind candidatura pe listele democrat-liberalilor la alegerile europarlamentare, a declarat luni președintele PDL, Vasile Blaga, care a anunțat că la Colegiul Director de la Baia Mare din această săptămână se va lua în discuție și forma finală a criteriilor în baza cărora se va stabili lista definitivă a candidaților formațiunii la scrutinul de anul viitor.
"Nu, nu avem o astfel de cerere din partea domniei sale. De altfel, noi, la Baia Mare (Colegiul Director al PDL de la Baia Mare, programat pentru 17 august -n.r.) o să stabilim forma finală a criteriilor după care vom finaliza lista pentru alegerile europarlamentare. După cum știți, au fost trimise aceste criterii în teritoriu de acum două luni de zile și vom ajunge la forma lor finală", a spus președintele PDL, înainte de ședința BPN. 
Vasile Blaga a adăugat că tot la Colegiul Director de la Baia Mare urmează să se discute și pe marginea "'guvernului alternativă' al PDL și procedura de desemnare a candidatului Partidului Democrat Liberal pentru funcția de președinte al României". "Vom stabili care va fi procedura de desemnare, pentru că avem de ales între două variante de alegeri interne și perioada în care vom face acest lucru", a completat Blaga, citat de Agerpres.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0409 secunde