Elena Udrea denunță decredibilizarea și slăbirea Parlamentului în fața unor "instituții de forță"

130
1
< 1 min citire
Elena Udrea denunță decredibilizarea și slăbirea Parlamentului în fața unor
Cererea DNA privind încuviințarea arestării preventive a deputatului Elena Udrea pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în dosarul "Gala Bute" a fost adoptată azi de plenul Camerei Deputaților, cu 219 voturi "pentru" și 102 voturi "împotrivă". În sală au fost prezenți 328 deputați. Votul a fost secret cu bile.
"Luni a avut loc o ședință a Comisiei parlamentare de control a SRI din care nu am aflat nimic. Mai mult, cei care trebuiau controlați, la finalul ședinței, au fost lăudați, lucru care a relevat raportul de forțe care există între reprezentanții acestei instituții și cei care ar trebui să le cenzureze activitatea. În același timp, un parlamentar al României, de data aceasta Elena Udrea, este pus la 'stâlpul infamiei', cu 3 cereri de începere a urmării penale, 3 cereri de arestare preventivă, dintre care una de reținere și arestare preventivă. Aștept aici execuția.", a declarat Elena Udrea de la tribuna Camerei Deputaților, scrie Agerpres.

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
28 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0389 secunde