Francisc Ionuț Paloși, candidatul Pro România la Primăria Cumpăna

884
Francisc Ionuț Paloși, candidatul Pro România la Primăria Cumpăna - proromania-1597429100.jpg
Reprezentanții Pro România au organizat, vineri, o conferință de presă în cadrul căreia a fost prezentat candidatul partidului la Primăria Cumpăna, Francisc Ionuț Paloși. La conferință au mai participat deputatul Mircea Dobre și candidat Pro România pentru funcția de primar al municipiului Constanța, și Răzvan Filipescu, candidatul partidului la președinția Consiliului Județean Constanța.

"Cu ajutorul lui Dumnezeu voi ajunge primar în Cumpăna. Un lucru trebuie să spun de la început. Vreau să câștig. Așa am fost învățat. Pro România are cei mai buni candidați din județ. Avem cel mai bun candidat pentru presedinția Consiliului Județean. Am 45 de ani, am energie, putere. Am făcut carieră în domeniul public dar și în privat. Vom contribui în continuare la dezvoltarea calității vieții locuitorilor din comuna Cumpăna. Candidez pentru un prezent bun și un viitor și mai bun. Îmi doresc victoria. Vreau să pun Cumpăna pe hartă. Voi încerca să dezvolt sportul prin aducerea unor proiecte. Mă gândesc la construirea unei baze de tenis în comuna Cumpăna care să se numească Simona Halep", a declarat Francisc Ionuț Paloși.

Ulterior, deputatul Mircea Dobre a vorbit despre problemele de la nivel național dar și despre cele de la nivel local.

"Ieri și astăzi au apărut niște cifre prezentate de BNR care arată dezastrul Guvernului PNL, respectiv al lui Ludovic Orban. România este în topul scăderilor cu minus 12,3 la sută. Sunt bani care nu știm unde se află. Alocațiile nu sunt dublate, sistemul sanitar este la pământ, autostrăzi nu avem. Ce au făcut cu banii? Au cumpărat măști? Din toamnă va veni dezastrul. Dacă Guvernul se va împrumuta de la Comisia Europeană, va veni dezastrul", a spus Mircea Dobre.

Referitor la precampania electorală, secretarul general al Pro România, filiala Constanța, Răzvan Filipescu, a atras atenția că mai multe materiale le-au fost vandalizate.

"Avem semnale de la colegii noștri din județ ale căror materiale și bannere au fost vandalizate. Ar trebui să desfășurăm o campanie civilizată. Îi rog pe acei mici baroni locali din județ să nu mai pună presiune pe oameni. În ultima vreme toată lumea este interesată de cultură. Le aduc aminte celor din PSD că toate aceste vestigii ar trebui întreținute. Nu am văzut așa ceva în ultimii patru ani de zile", a spus Răzvan Filipescu.

În altă ordine de idei, ulterior, Mircea Dobre a prezentat unul dintre proiectele care se află pe agenda sa de lucru atunci când va ajunge primarul Constanței. Este vorba despre un proiect ce vizează zona peninsulară Piața Ovidiu unde are în plan realizarea unei parcări lângă Liceul Mihai Eminescu și o alta în Portul Tomis. Asupra acestor proiecte vom reveni mai pe larg în ediția viitoare. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3519 secunde