Au fost finalizate lucrările la rețeaua cu gaze din comuna Limanu

212
Au fost finalizate lucrările la rețeaua cu gaze din comuna Limanu - limanu-1597428928.jpg
Prima centrală pe gaze din satul Limanu a fost pornită vineri. Astfel, s-a marcat finalizarea lucrărilor la rețeaua de alimentare cu gaz natural din zonă, dar și momentul din care consumatorii casnici pot fi racordați la sistem!

"Este cea mai importantă investiție din comuna Limanu din ultimii zeci de ani! Mulți nu au acordat nicio șansă proiectului, dar, iată că, din august 2020, rețeaua de gaz nu numai că există, dar este și funcțională! În prima etapă- în Limanu, dar urmează 2 Mai și Vama Veche. Această lucrare a fost o provocare pentru toată echipa mea, dar a fost o promisiune pe care mi-am asumat-o în fața comunității. Au fost eforturi majore, dar acum este o realitate, o mare realizare pentru comuna noastră. Am căutat și am găsit fonduri pentru finanțarea lucrărilor, am respectat toate procedurile legale, am monitorizat permanent șantierul și construcțiile și iată că acum discutăm despre un obiectiv funcțional. Este cel mai important proiect al mandatului meu și sunt mândru de această realizare a echipei noastre", a spus Daniel Gheorghe Georgescu, primarul comunei Limanu.

Tronsonul inaugurat vineri are o lungime de 23,50 km, iar valoarea lucrărilor executate a fost de 2,6 milioane lei. Potrivit estimărilor, în aproximativ o lună, va fi operabil și tronsonul din 2 Mai, cu o lungime de 13,6 km. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4077 secunde