Geoană îi cere lui Boc să accepte amendamentele parlamentarilor la Codul Educației

154
"Oricât de multă bună intenție ar exista, este greu de crezut că în câteva ore de dezbatere complicată în Guvern se poate găsi un echilibru pe Legea educației și un echilibru pe legea salarizării unitare. De aceea, partidul nostru și alianța PSD+PC intenționăm să aducem corecțiile necesare în Parlament, considerăm că este nevoie de o dezbatere necesară solidă și i-am propus primului ministru de a primi cu receptivitate amendamentele (...) Fac un apel ca tot ce înseamnă amendament rațional și constructiv, care pot apărea de oriunde din Parlament de la PSD+PC, PDL sau UDMR sau de la parteneri sociali, să fie primite de primul ministru cu deschidere, cu receptivitate, pentru că este oarecum greu să crezi că noaptea târziu, la ora 1, după șapte - opt ore de discuții în Guvern poți să ajungi la o formă care să fie cu adevărat coerentă, finală și finită", a declarat liderul PSD, Mircea Geoană, adăugând că i-a mandatat pe Ecaterina Andronescu și pe Ma-rian Sârbu, să aibă în conti-nuare consultări cu partenerii sociali.
Mircea Geoană a mai spus că "forma finală a acestor legi nu este încă gata și va trebui să se mai muncească la aceste legi până la final de săptămână".
De asemenea, liderul PSD a sugerat faptul că perioada de "dezbatere parlamentară" a acestor legi ține de conducerea Parlamentului. "Se trimite această scrisoare cu cele trei proiecte de legi către Birourile Permanente reunite care se întrunesc luni, iar apoi stabilesc termene de dezbatere în Parlament care reprezintă exclusiv dreptul Parlamentului României. Nu există termene limitative din punct de vedere al perioadei de dezbatere după angajarea răspunderii. Lucrurile pot să ia o altă turnură dacă un partid parlamentar sau mai multe partide introduc o moțiune de cenzură pe una sau mai multe dintre aceste proiecte de lege. Din clipa respectivă curge termenul regulamentar pentru dezbaterea moțiunilor", a susținut Geoană.
"În orice caz, nu va fi o chestiune de două sau trei zile, este clar nevoie de dezbatere în Parlament și vreau să spun că sunt convins că primul ministru, pentru că până la urmă cred că este bine intenționat, nu cred că-și dorește un Cod al educației care să fie strâmb", a mai adăugat liderul PSD.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Vineri, 04 Septembrie 2009
Stire din Politică-Administrație : PD-L nu mai așteaptă nimic de la PSD
Pagina a fost generata in 1.7856 secunde