Gigi Chiru îi cere lui Mazăre să-l demită pe Rachieru de la RADET

290
Gigi Chiru îi cere lui Mazăre să-l demită pe Rachieru de la RADET - gigichiru48-1333036781.jpg
Așa cum a declarat zilele trecute, Christian Gigi Chiru a depus în cursul zilei de astăzi, la Primăria Constanța, în atenția primarului Radu Mazăre, cererea de demitere din funcție a managerului RADET, Ilie Rachieru. Această solicitare vine ca urmare a hotărârii luate de "Consiliul Constănțenilor" în ședința de sâmbătă.

Documentul prin care se cere demiterea de urgență a managerului RADET are la bază două motive. Potrivit lui Chiru, primul dintre ele vizează faptul că Rachieru este condamnat la doi ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată. Cel de-al doilea motiv ar fi legat de faptul că Rachieru dă dovadă de management defectuos ceea ce a dus la înregistrarea unor datorii de 220,447 milioane lei, datorii care pot genera întreruperea furnizării agentului termic și falimentarea regiei.

"Această companie falimentară administrată neperformant a produs o pagubă atât în bugetul local, cât și în buzunarele constănțenilor. Prin urmare, managementul defectuos al acestei instituții care se află în subordinea dumneavoastră directă a dus la facturi uriașe pe care constănțenii le suportă cu greu. Considerăm că menținerea în funcție a actualului manager al RADET, Ilie Rachieru, înseamnă nepăsare față de constănțeni, promovarea intereselor de grup și de familie și iresponsabilitate în actul administrativ", se spune în petiția adresată, ieri, lui Mazăre. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4454 secunde