Guvernul, convocat în această seară în ședință

716
Guvernul, convocat în această seară în ședință - sedintaguvern-1317305332.jpg
Miniștrii sunt chemați în această seară, de la ora 18.00, pentru o ședință de guvern care are ca temă anunțată, rediscutarea situației Administrației Naționale de Îmbunătățiri Funciare.
Cu toate acestea, având în vedere situația de la Jucu, este foarte probabil ca închiderea fabricii Nokia să fie analizată, mai ales în condițiile în care o delegație a companiei Nokia România a fost în cursul zilei la Palatul Victoria.
Angajații fabricii Nokia de la Jucu au fost anunțați de conducerea companiei că fabrica va mai funcționa până la sfârșitul anului și că oamenii vor fi plătiți până în martie 2012. La finalul ședinței cu conducerea companiei, angajații au primit câte o hârtie prin care sunt anunțați că vor primi și pachete compensatorii.
Nokia a anunțat, astăzi, că intenționează să închidă capacitățile de producție din Cluj până la sfârșitul anului 2011, întrucât fabricile Nokia de mare volum din Asia asigură beneficii mai mari în privința proximității și eficienței, potrivit unui comunicat transmis astăzi de companie. Aceasta este una dintre măsurile prin care Nokia intenționează "ajustarea capacităților de producție și revigorarea operațiunilor de producție, pentru a servi mai bine rețeaua globală de clienți, parteneri și furnizori", informează NewsIn.ro.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3025 secunde