Igaș: Peste 5.000 de angajați ai MAI nu au promovat examenul de evaluare

455
Igaș: Peste 5.000 de angajați ai MAI nu au promovat examenul de evaluare - traianigas-1313669124.jpg

Peste 5.000 de angajați ai Ministerului Administrației și Internelor nu au promovat examenele de evaluare pentru stabilirea numărului de cadre disponibilizate în cadrul procesului de reorganizare a instituției, a declarat, astăzi, ministrul Traian Igaș, citat de Mediafax.Traian Igaș a spus că aceste concursuri s-au desfășurat sub supravegherea și coordonarea șefilor de arme și că cel mai probabil evaluările se vor încheia la mijlocul lunii septembrie.

Ministrul a spus că au fost scoase la concurs 38.850 de posturi pentru care au fost puse la dispoziție aproape 47.000 de persoane.

La examene s-au înscris aproape 42.000 de angajați, iar 36.069 au promovat probele de concurs. Alți 5.105 nu au promovat examenul, iar peste 700 nu s-au prezentat. În urma evaluărilor au fost depuse aproape 250 de contestații, din care 187 au fost respinse, 30 au fost admise, iar 25 sunt încă analizate.

Ministrul Igaș a subliniat că după încheierea concursurilor la începutul lunii octombrie Ministerul Administrației și Internelor va avea un număr de angajați mai mic cu 10.000.

La rândul său, șeful Poliției Române, Liviu Popa, a declarat că în instituția pe care o conduce mai sunt scoase la concurs 460 de posturi, iar numărul celor care mai trebuie să fie disponibilizați este de 73.

Ministrul Internelor, Traian Igaș, a declarat, în 2 august, la Realitatea TV, că aproximativ 30.000 de oameni din MAI au intrat "pe pile", iar în ultimii 13 ani au fost angajate 63.500 de persoane care nu au pregătire militară, 10.000 dintre aceștia urmând să plece până la sfârșitul lunii septembrie.

Traian Igaș a precizat că jumătate dintre cei peste 63.000 ocupă o funcție pentru care nu au o pregătire sau experiență și au fost angajați din aceste "surse externe".






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 10 Iunie 2011
Stire din Economie : Cutremur la Garda Financiară
Pagina a fost generata in 1.2634 secunde