Primarul din Ovidiu, George Scupra:

"În 2017 vom continua proiectele începute, dar avem în plan și alte obiective"

452

Articole de la același autor

Cetățenii orașului Ovidiu își vor putea rezolva problemele administrative mult mai rapid într-un sediu modernizat, după ce primarul George Scupra și consilierii locali au pus în practică un proiect ce a vizat implementarea unor noi servicii și relocarea anumitor sectoare. În plus, și angajații din administrație au parte de un mediu de lucru modern, cu mobilier nou. 


Pe de altă parte, sediul Primăriei Ovidiu a fost extins după ce fosta clădire care a aparținut ANAF a fost redată adminis-trației locale deoarece agenția fiscală s-a mutat în Constanța. Potrivit edilului George Scupra, după preluarea clădirii s-au realizat reparațiile interioare necesare, clădirea nefiind folosită în ultimii opt ani, iar spațiul este acum folosit de unele servicii ce aparțin tot de primărie. În plus, a fost deschis un Centru de Informare pentru Cetățeni ce are drept scop fluidizarea circuitului documentelor și scăderea timpului de soluționare a cererilor. Totodată, comunicarea cu cetă-țenii se poate realiza și prin e-mail, SMS, telefon, iar pentru casierie va fi introdus serviciul de plată online. 


Prezent la inaugurarea Centrului de Informare pentru Cetățeni, primarul George Scupra, a prezentat, ieri, ser-viciile și facilitățile de care vor beneficia locuitorii. De asemenea, el a punctat câteva dintre proiectele administratiei locale pentru anul 2017. 


"Ne propunem ca în acest an, împreună cu serviciul de asistență socială, să facem drumuri cu autoturismul primăriei să îi ajutăm pe cetățeni să ajungă la diferite instituții pentru a obține certificate pentru diferite dizabilități, deoarece am constatat că este o problemă și avem solicitări. În maximum două săptămâni, cetățenii vor putea să folosească serviciul ghișeul.ro, pentru a-i scuti de drumuri și a limita contactul acestora cu funcționarii publici", a spus edilul George Scupra.


El a mai menționat că proiectele demarate în Ovidiu în anii precedenți vor continua, iar începând cu luna martie vor fi implementate noi servicii și facilități. Dintre proiectele deja începute și care vor continua a fost menționat Cartierul Tineretului, iluminatul public, Castrul Roman, subiecte asupra cărora vom reveni în edițiile viitoare ale ziarului. 


"Pentru a veni în sprijinul mamelor, vom acorda trusoul pentru nou-născuți, prin intermediul Direcției de Asistență Socială. La solicitarea tinerilor căsătoriți, vom oferi gratuit filmarea video și poze de la cununia civilă. În afara audiențelor generale ce se desfășoară deja lunar în ultima zi de joi, începând cu ora 15.00, vor avea loc și audiențe cu șefii de servicii o dată la două săptămâni. Totodată, în vederea consilierii juridice, cetățenii vor putea apela zilnic la unul dintre juriștii primăriei, pentru a fi îndrumați cu privire la diverse probleme de ordin juridic. Vom ține audiențe și în satele Poiana și Culmea. Acestea vor avea loc lunar, în ultima zi de miercuri, începând cu ora 15.00. Locațiile vor fi, în Poiana la Centrul Cultural, iar în Culmea, în cadrul locației în care se achită factura de apă, respectiv, cea din anexa școlii. De asemenea, din luna aprilie, Primăria Ovidiu va avea o societate, Ovi-Protect SRL care va asigura paza instituțiilor publice. În acest fel, se poate ușura organigrama instituțiilor publice, dar se va asigura și paza obiectivelor", a explicat primarul George Scupra. 


Rețeaua de gaze din Poiana, finalizată în acest an
Un alt proiect care este prioritar pe agenda administrației publice din Ovidiu vizează lucrările la rețeaua de gaze naturale din satul Poiana care se apropie de final. Pentru acest an au mai rămas de realizat patru kilometri de rețea din totalul de 16 kilometri. Tot în satul Poiana se va construi o școală și o grădiniță nouă, urmând ca pe locul actualei școli să se realizeze un teren de sport multifuncțional. 


"Pentru acest proiect am primit deja 200.000 de lei de la CJC, motiv pentru care mulțumesc public președintelui CJC, Horia Țuțuianu. Banii vor fi folosiți pentru începerea lucrărilor", a spus edilul din Ovidiu. 


Nici locuitorii din satul Culmea nu au fost uitați. Cei mai mulți dintre cei care locuiesc aici nu sunt proprietari pe terenurile pe care au casele construite și, din acest motiv, administrația locală a început să-i ajute pentru a putea achiziționa aceste terenuri. 


"Pentru acest an, ne propunem să finalizăm lotizarea nouă, astfel încât o parte din tinerii localității să poată beneficia gratuit de un teren pe care să poată construi o casă. Totodată, pentru a veni în sprijinul lor, primăria le va pune la dispoziție cu titlu gratuit și proiectul tehnic, astfel încât să poată obține mai rapid autorizația de construire", a mai spus primarul George Scupra.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 21 Decembrie 2016
Stire din Social : Când vine apa rece în localitatea OVIDIU
Pagina a fost generata in 0.4955 secunde