Președintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat că s-a decis convocarea Con-gresului comun PNL-PDL pentru 26 iulie, când se va lua decizia politică a fuziunii, iar în 21 iulie va fi stabilit candidatul PNL pentru alegerile prezidențiale.
Iohannis a precizat că pentru data de 21 iulie s-a decis convocarea unei noi ședințe a Delegației Permanente, în care să se decidă candidatul PNL pentru alegerile prezidențiale.
Liderul PNL a anunțat decizia Delegației Permanente a partidului pentru convocarea congresului PNL pe 26 iulie, la ora 12.00, la Palatul Parlamentului.
Iohannis a menționat că pe ordinea de zi a congresului vor fi două puncte: cel privitor la aprobarea statutului noului partid rezultat din fuziunea PNL-PDL și aprobarea protocolului politic.
"În acest fel, pe data de 26 iulie se va încheia procedura politică de decizie a unificării PNL-PDL. În aceeași zi va avea loc și congresul, Convenția PDL, iar la sfârșit va avea loc congresul comun care va consfinți aceleași două lucruri: statutul și protocolul politic", a mai declarat liderul PNL.
Ulterior, purtătorul de cuvânt al PNL, Alina Gorghiu, a explicat că, după decizia luată în congresul comun PNL-PDL, în termen de zece zile vor fi depuse la Tribunalul București protocolul de fuziune și noul statut, conform Legii partidelor politice.