Investiții de milioane de lei la Horia

429
Administrația locală Horia a lansat o licitație pentru contractarea serviciilor de proiectare tehnică și execuție aferente proiectului de reabilitare și extindere a rețelei de apă pentru comună și satele învecinate. Valoarea totală de investiție pentru acest proiect, provenită din bugetul primăriei, este de 4.630.163 de lei. Potrivit caietului de sarcini, banii vor merge la înlocuirea conductelor de apă existente în comuna Horia și în satul Tichilești, la care se adaugă extinderea rețelei de apă în satul Cloșca. Suma va fi împărțită astfel: 96.967 lei se vor duce la proiectare, întocmirea de documentații pentru obținerea de avize, acorduri, autorizații și asistență tehnică a proiectantului pe perioada execuției lucrărilor, 4.407.571 lei reprezintă investiția de bază, iar 125.625 lei organizarea de șantier.

Potrivit memoriului, demararea acestui proiect este impetuos necesară în condițiile în care comuna Horia are un singur sistem centralizat de alimentare cu apă, de care depinde și satul Tichilești. Rețeaua este depășită din punct de vedere tehnic, iar conductele sunt de proastă calitate. Pe lângă aspectele menționate, amintim că satul Cloșca nu deține rețea proprie de apă, iar oamenii sunt obligați să se alimenteze din fântâni. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 13 Decembrie 2011
Stire din Economie : Ne-ar fi fost greu fără Turcia!
Pagina a fost generata in 1.1288 secunde