Klaus Iohannis, mesaj de la Baza Aeriană din Kogălniceanu: „Niciun român nu trebuie să se teamă!”

2707

Articole de la același autor

Preşedintele Klaus Iohannis, secretarul general al Alianţei Nord Atlantice, Jens Stoltenberg, şi secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, s-au aflat, vineri, la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, în contextul sosirii în România a celor o mie de militari americani din batalionul Stryker.

Şeful statului a avut convorbiri tête-à-tête şi oficiale cu secretarul general al NATO. Ulterior, aceştia s-au întâlnit cu militarii dislocaţi la această bază, au vizitat o expoziţie de tehnică militară şi au susţinut o conferinţă de presă comună, în care au subliniat că prezenţa trupelor NATO în România transmite un mesaj de unitate a Alianţei.

„Prezenţa NATO în România este atât de importantă. Transmite un mesaj ferm privind unitatea Alianţei. Suntem aici împreună pentru că suntem uniţi. Prezenţa trupelor americane aici, la baza din România, transmite un mesaj puternic privind angajamentul SUA faţă de securitatea europeană. Suntem în România ca să protejăm pacea”, a spus secretarul general al NATO.



Jens Stoltenberg a avertizat, răspunzând unei întrebări, că există un „risc real” ca Rusia să invadeze Ucraina, pentru că Moscova continuă să îşi sporească numărul de trupe din jurul Ucrainei.

„Suntem la doar 200 de mile de Crimeea, anexată ilegal. De asemenea, împărtăşim o parte din graniţele noastre de nord şi de est cu Ucraina, peste 400 de mile. Prin urmare, percepem ameninţarea actuală la securitate într-o manieră clară. România s-a implicat constant în asigurarea securităţii euro-atlantice, ca un contributor semnificativ la implementarea obiectivelor Alianţei. Prezenţa dumneavoastră aici este o dovadă a solidarităţii şi coeziunii Aliaţilor şi o demonstraţie puternică a angajamentului intens al Statelor Unite faţă de România, ca partener strategic al acesteia”, a afirmat, la rândul său, Klaus Iohannis.

Preşedintele a transmis că România este foarte bine apărată şi că are toate garanţiile de securitate.



„Niciun român nu trebuie să se teamă, însă trebuie să ştim de unde vine această siguranţă a noastră, ce sunt garanţiile de securitate. În primul rând, forţele noastre armate - care s-au dezvoltat enorm în ultimii ani - sunt foarte bine pregătite şi sunt pregătite pentru orice scenariu. În plus, România este în Alianţa NATO, cea mai puternică alianţă militară din câte au existat în istorie. Pentru a veni în sprijinul nostru, iată că avem aceşti militari pe care i-am salutat astăzi, aici, în Baza Mihail Kogălniceanu, şi alţii care au venit din state partenere strategice, de la aliaţi, pentru a lucra împreună cu militarii români”, a evidenţiat Iohannis.



Susţinem necesitatea continuării dialogului politico-diplomatic cu Rusia

Şeful statului a arătat că asigurarea unei posturi consolidate de descurajare şi apărare, în mod unitar şi coerent, pe întregul Flanc Estic, de la Marea Baltică la Marea Neagră, contribuie la stabilitatea regională, dar şi la securitatea Alianţei în ansamblul său şi a tuturor cetăţenilor din statele aliate.

„Indiferent de evoluţiile actuale din regiune, NATO trebuie să îşi menţină la nivel ridicat capacitatea de descurajare şi apărare, care să îi permită să îşi îndeplinească eficient obiectivele strict defensive pentru care Alianţa a fost creată. Alături de aceste măsuri de întărire a prezenţei aliate, susţinem necesitatea continuării dialogului politico-diplomatic cu Rusia în vederea găsirii de soluţii care să permită dezescaladarea situaţiei, fără compromiterea însă a principiilor fundamentale ale Alianţei şi ale dreptului internaţional. Plecăm de la premisa clară că actuala criză nu decurge din eventuale probleme structurale ale arhitecturii de securitate existente, ci din nerespectarea unora dintre prevederile ei esenţiale. România a fost şi este foarte implicată din punct de vedere diplomatic în adoptarea deciziilor la nivel aliat şi european privind actuala criză, prin prisma poziţionării noastre geografice şi a interesului strategic pe care ţara noastră îl are în stabilitatea Vecinătăţii Estice a NATO şi a Uniunii Europene”, a mai spus Iohannis.



El a reiterat sprijinul României pentru integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Republicii Moldova, ale Georgiei şi ale Ucrainei şi pentru dreptul acestor state de a-şi clădi un viitor în baza propriilor aspiraţii europene şi euro-atlantice.

Reamintim că Pentagonul a transmis săptămâna trecută că 1.000 de militari americani vor fi repoziţionaţi din Germania în România. Elemente de tehnică militară ale detaşamentului SUA, care va purta denumirea Task Force (TF) Cougar, au ajuns la Baza „Mihail Kogălniceanu”. TF Cougar va fi constituită, în principal, din militari ai Batalionului 2 (2nd Squadron) / Regimentul 2 Cavalerie, care vor acţiona cu transportoare blindate Stryker, cărora li se vor adăuga militari cu alte specialităţi din cadrul batalioanelor regimentului (artilerie, geniu, structuri de sprijin).



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4733 secunde