Lege promulgată de președintele Iohannis. A intrat în vigoare ziua liberă pentru vaccinare

Vineri, 30 Iulie 2021, 21:18
571
Ziua liberă pentru vaccinare anti-COVID, iniţiativă a deputaţilor USR-PLUS Radu Molnar şi Oana Ţoiu, a intrat în vigoare, fiind promulgată şi publicată în Monitorul Oficial, a anunţat USR-PLUS într-un comunicat transmis vineri, amintind că susţine vaccinarea cetăţenilor ca principală măsură de protejare şi stopare a răspândirii virusului SARS-CoV-2.

„Le suntem recunoscători celor care s-au vaccinat deja şi angajatorilor care au încurajat asta. Dat fiind că, în anul 2021, din cele 15 zile libere naţionale, 8 sunt pe durata weekendului, chiar şi cu ziua liberă de vaccinare, în acest an angajatorii vor avea angajaţii prezenţi constant la muncă mai mult decât în ultimii 4 ani de zile şi intenţia noastră este să devină o măsură de încurajare, fără a implica restricţii sau costuri suplimentare pentru angajatori comparativ cu alţi ani”, a declarat Oana Ţoiu, preşedintele Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, citată în comunicat.

Deputatul USR-PLUS Radu Molnar a arătat, la rândul său, că, în cazul companiilor mari, acestea au opţiunea de a alege între ziua liberă de vaccinare şi facilitarea alături de DSP a unor centre de vaccinare în unitatea de producţie.

„Suntem alături de părinţii care aleg să îşi vaccineze copiii, pe măsură ce dozele de vaccin vor fi disponibile pe fiecare segment de vârstă, introducând opţiunea de a-i însoţi şi în timpul săptămânii”, a adăugat Radu Molnar.

Legea 221/2021 a intrat în vigoare şi prevede ca persoanele care se vaccinează să beneficieze de: o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, în ziua vaccinării, în cazul angajaţilor; o zi scutire de frecvenţă, în ziua vaccinării, în cazul elevilor, studenţilor şi militarilor. De asemenea, pot beneficia de o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, şi unul dintre părinţi în ziua vaccinării copilului cu vârsta de până la 14 ani sau a copilului cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani.



Pagina a fost generata in 0.5336 secunde