Liberalii i-au "furat" Colegiul lui Tusac

1130
1
Liberalii i-au
Liderii de la nivel județean ai Uniunii Social Liberale au decis, cel puțin parțial, modul în care vor fi împărțite colegiile la alegerile parlamentare între partidele membre ale USL. Astfel, după tot felul de calcule, adunări, scăderi și împărțiri de mandate, pentru unii rezultatul a fost tot "cu virgulă", în sensul că s-au văzut cu colegiul pe care îl râvneau "dat" unor alți candidați,

de la formațiunile "soră".

Deciziile în acest sens au fost luate la sfârșitul săptămânii, în cadrul unei întruniri de lucru desfășurate în Delta Dunării, la care au participat membrii USL din toate colțurile țării. Scopul principal al întrevederii a fost de a decide cine, pe ce colegiu și pentru ce cameră candidează la alegerile parlamentare. Fiecare dintre partidele mari aflate în Uniune, respectiv PNL și PSD, a fost nevoită "să-și rupă de la gură" pentru colegii mai mici din alianțele separate.

Mai mult de atât, pentru a fi siguri că obțin toate colegiile pe care și le-au propus, membrii USL au decis ca în zonele în care actual-mente există parlamentari ai PDL să plaseze un candidat a cărui culoare politică se regăsește cel mai mult în localitățile vizate. În ceea ce privește colegiile pe care membrii Uniunii au deja oameni, deputații și senatorii își vor păstra zonele și vor candida pentru un nou mandat în Parlamentul României.

Astfel, potrivit declarațiilor președintelui PNL Constanța, Gheorghe Dragomir, la nivelul județului nostru vor exista patru colegii cu candidați pur liberali și un colegiu obținut în cadrul Alianței de Centru Dreapta pentru liderul PC, Mircea Banias.

"S-au discutat colegii. Este adevărat că aveam cinci colegii pentru ACD și nouă pentru ASD. În ceea ce privește cele cinci colegii ale Alianței de Centru Dreapta, s-a decis ca persoanele care dețin mandate de parlamentari să își păstreze colegiile. Pentru colegiul cinci nu vă pot spune cine anume va candida. S-a mers pe principiul siguranței, nu am vrut să ne asumăm niciun risc așa că acolo unde vor exista candidaturi noi, am ales să mergem cu candidatul cu cea mai bună reprezentare și susținere politică. Pe colegiul 5 sunt mai multe localități liberale. Acesta a fost motivul pentru care s-a decis că este bine să candideze cineva din partea PNL. Încă nu știm cine va candida, domnul Dan Antonoae și-a prezentat doar intenția și dorința de a candida, însă nu putem să spunem concret că o va face pe colegiul 5", a declarat liderul liberalilor din Constanța.

Tusac, sfătuit să se retragă?

Concret, liberalii își vor păstra cele trei colegii deținute deja prin mandatele de deputat ale lui Gheorghe Dragomir și Mihai Lupu și cel de senator al lui Puiu Hașotti. Pe lângă aceasta, conducerea USL a decis să dea liberalilor Colegiul 5, unde anunțase cu surle și trâmbițe, în urmă cu câteva luni, că va candida fostul primar al Mangaliei, Claudiu Tusac.

Contactat telefonic, fostul lider al administrației municipale Mangalia a declarat că nu este "în măsură să facă negocieri".

"Nu eu iau astfel de decizii și nu eu fac negocierile. Voi aștepta să văd ce decid liderii USL. Dacă ei vor să candidez, voi candida, dacă nu, nu", a declarat, scurt, Tusac.

Reamintim că la începutul lunii iulie, liderul PSD Mangalia a declarat pentru Cuget Liber că nu are nicio ambiție pentru scaunul de viceprimar pentru că își dorește un post în Parlamentul României.

"Eu nu voi face parte din Consiliul Local. Ce să fac acolo? Am fost primar ca acum să fiu consilier local? În niciun caz nu voi ocupa funcția de viceprimar, eu am alte ambiții. Îmi doresc un mandat în Parlamentul României, după care mă retrag acolo", spunea Tusac la momentul respectiv.

Comentează știrea

mmm
21 septembrie 2012
pleacaaaa

sa te duci dracului in belgia nu e loc de escroci ca tine in romania tigan imputit

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2918 secunde