Liberalul Vergil Chițac, candidat la Primăria Constanța, primele declarații

722
8
Liberalul Vergil Chițac, candidat la Primăria Constanța, primele declarații - vc-1454581673.jpg

Articole de la același autor

După ce ieri a semnat adeziunea pentru a deveni membru PNL, și a fost prezentat în fața liberalilor constănțeni drept candidat la Primăria Constanța, fostul rector al Academiei Navale Mircea cel Bătrân, Vergil Chițac, a susținut, astăzi, primele declarații, într-o conferință de presă. Întâlnirea a avut loc pe strada Traian, la sediul PNL.

Alături de el s-au mai aflat copreședintele PNL Gheorghe Dragomir, senatorul Puiu Hasotti, dar și deputatul Mihai Tararache.


Vergil Chițac a  declarat: 


"Am ales să intru în PNL deoarece corespunde convingerilor mele. Această decizie trebuie conexată și cu dorința mea de a candida la Primăria Constanța. Mă simțeam foarte bine în învățământul de marină unde am petrecut 30 de ani. Știu că administrația din România este foarte grea. Vreau să candidez pentru o «Constanța altfel»,  pentru a-și câștiga locul pe care îl merită. Nu candidez pentru gloria mea, nu-mi plac în mod deosebit banii. Nu sunt omul niciunui grup de interese. Singurul grup de interese sunt constănțenii."


Comentează știrea

Flavius
4 februarie 2016
Felicitari

va sustinem! aveti toate sansele!

Jos Psd
4 februarie 2016
zic si eu

Mama lui Fagadau e proasta

cetatean onest
4 februarie 2016
speram sa castigati!

Noi va votam! Meritam ceva mai bun!

Ofiter
4 februarie 2016
Acum avem sanse sa devenim un oras normal

Va sustin eu, familia mea, am sa vorbesc cu totii prietenii si cunoscutii mei. Doamne ajuta!

constantean
4 februarie 2016
vergil

Mai nea vergine ai gresit partidul in care te ai inrolat .Pnl este unul singur care are sef pe CP Tariceanu...asta in care ai intrat(cacat) este partidul de suflet al lui basescu care are sef pe blaga pana la vara nu va mai vota nimeni un candidat al unui partid care sa cocotat pe cadavrele celor de la colectiv..Ce mai vorbim sant 2 partide mari si late unul care vrea austeritate fara cresteri de salarii si pensii si un partid Psd care a demonstrat ca se poate cu o conducere cinstita sa asigure bunastare si crestere economica..vergine ai gresit partidul+(adunatura de mafioti pdlisti)

Vergil
5 februarie 2016
adevar

Am ales sa intru in PNL pentru ca asa mi s-a ordonat. Ordinul este ordin si daca vine de la Comanescu vine de la Basescu. Vreau o Constanta altfel. Pai ce numai Mazare si ai lui? Sa vedeti ce baieti de comitet suntem noi. Gloria nu ma intereseaza, vreau sa fiu primar pentru binele nostru al tuturor. Ce bani? Banii au fost maculatura pentru mine. Voi nu vedeti ca sunt cimitirele pline de oameni bogati. Pardon! Ma scuzati! Nu, nu am vrut sa spun cimitire ci puscarii ....

Rosca
9 februarie 2016
Bani la domiciliu

Cea mai buna oportunitate a anului! Schimbarea adevarata spre bine nu se face cu oameni placuti,ci cu oameni hotarati! Oferim tuturor o posibilitate reala si extrem de avantajoasa de suplimentare a veniturilor, in timpul liber, cu un program foarte flexibil, fara obligatii de niciun fel. Asiguram instruire gratuita, asistenta pe parcursul activitatii si tot ceea ce e necesar pentru ca dumneavoastra sa castigati bani. Solicitati INFO la adresa de email: [email protected]

Votant
29 martie 2016
Vergile fa mai intai curatenie in PNL

Intradevar ne trebuiesc intelectuali si nu golani de tipul lui Mazare si Constantinescu. D-le Vergil daca vrei intradevar sa primesti o parte insemnata a voturilor noastre incepi cu, curatenia in PNL Constanta. Termina mafia machidonesca si adu oameni noi in locul lui Hasoti, Tararache, Chiru sau mai stiu eu cine. Daca arati ca esti un bun organizator al partidului si te inconjori de oameni cinstiti care vor binele orasului fa lucrul asta mai intai. I-ti colegi intelectuali, si nu accepta compromisuiri altfel te calca nesimtitii aia pe grumaz.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5146 secunde