Raluca Turcan:

"Lupta din USL se dă pentru Cotroceni"

148
2

Articole de la același autor

Vicepreședintele Partidului Democrat Liberal (PDL), deputatul Raluca Turcan, crede că lupta adevărată din interiorul USL se dă pentru Cotroceni.
"Lupta adevărată din interiorul USL se dă pentru Cotroceni, nu pe inițiative legislative, pe proiecte de dezvoltare la nivel național sau european. USL demonstrează din plin, acum, că nu a fost niciodată despre România, ci despre jaf, imunitate și incompetență. De doi ani, cu asta se ocupă Victor Ponta și Crin Antonescu: cu alimentarea cu bani a baronilor locali și clientela politică, protecția acestora în fața justiției prin legi date de Parlament și distrugerea economiei românești", se arată într-un comunicat remis de Raluca Turcan. 
Aceasta a mai spus că PDL rămâne singurul garant al statului de drept. "Vom susține candidații noștri la cele două competiții electorale prin promovarea valorilor democratice, prin promovarea proiectelor concrete, nu a minciunilor marca Ponta-Antonescu. Vom ține România pe drumul european și vom urmări creșterea bunăstării românilor", a adăugat Raluca Turcan. 


Comentează știrea

Bașpunar
21 februarie 2014
Ipocrizie si minciuna baronilor PSD ...

Să nu fim ipocriți, gata cu minciuna! Descinși la București din feudele lor, baronii PSD au încuviințat ruperea USL pe 20 februarie 2014, când au sărbătorit cei patru ani de șefie a lui Victor Ponta. Victor-Viorel Ponta - "dottore" PSD a încălcat și încalcă sistematic toate acordurile și uneltește în modul cel mai mârșav și mincinos pentru marginalizarea PNL. Tactică elaborată și țîfne personale cu unicul scop de scoaterea PNL de la guvernare. Victor-Viorel Ponta - "dottore" și Daniel Constantin, pârâciosul zootehnist care vrea să fie vicepremier, să citească și să înțeleagă, in spiritul și litera lor, Constituția României și Legea nr. 90/2001 privind organizarea si funcționarea Guvernului Romaniei si a ministerelor. Cate puncte cardinale tot atația vice-premieri? Dacă o să vrea PSD și Victor-Viorel Ponta - "dottore" să facă un guvern format numai din vice-premieri? PSD și Victor-Viorel Ponta să nu uite niciodată ca au mai avut un Vodă, chiar mentorul lui, care a sfârșit prost ... USL a fost fondată de către liderii Crin Antonescu (PNL) și Victor Ponta (PSD) în februarie 2011. Partidul Conservator (PC) s-au alăturat ulterior noii alianțe. În 2012, Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR) a format cu PSD Alianța de Centru-Stânga (ACS) și s-a alăturat USL. Art. 16 alin. (2) din Constituția României prevede: "Nimeni nu este mai presus de lege". Mircea Geoană a devenit eternul chiriaș la stat. Premierul Victor-Viorel Ponta - "dottore" PSD i-a întins o mână de ajutor, ridicându-l la rang de "înalt reprezentant" al prim-ministrului. Chiar dacă Victor-Viorel Ponta - "dottore" PSD- se laudă că funcția e doar onorifică și nici măcar nu este remunerată, noul post îi permite lui Geoană să rămână liniștit, cu familia, în vila de 246 metri pătrați din centrul Capitalei. Mai mult, chiria, de peste 3.000 de euro, va fi decontată de stat (din banii contribuabililor). P.S.D. lui Victor-Viorel Ponta e tot mai intrigant direct sau indirect prin marioneta P.C. (prostituații perpetui) și tot bagă bățul prin gardul P.N.L.! Cât ne mai prostiți, domnilor de la P.S.D. și P.C.? Of, eu cred că miza reală, pentru inginerul zootehnist Daniel Constantin, este să-i servească umil și obedient pe Dan Voiculescu și Victor-Viorel Ponta, pe bune! Traseiștii politici = prostituații politici. Să vă fie rușine!

Hanibal
22 februarie 2014
era pe cand nu s-a vazut , azi o vedem si nu e

PDL a avut sansa sa ramana in istorie ca partid reformator , ca partid dedicat pana la sacrificiu pentru progres , prosperitate si modernizare . Dar n-a fost sa fie . Credem ca greseala fatala a fost aceea ca a luat masura reducerii veniturilor unei parti din populatie fara o pregatire prealabila si mai ales pentru ca masura luata nu s-a aplicat in primul rand celor cu venituri mari , politicienilor , parlamentarilor , guvernantilor etc . Era suficient sa declare ca toate aceste categorii accepta o reducere cu 50 % si renuntarea la salarii grase timp de 3 luni , pentru ca toti cetatenii sa accepte reducerea de 25 %. De-a lungul istoriei romanii au dovedit ca pot suporta orice sacrificiu atunci cand si conducatorii lor au facut acelasi lucru .PDL a mai gresit aliindu-se cu dracul pentru a trece puntea , adica cu PUNR condus de canalia politicianista Oprea . Si alianta facuta de PDL si alianta USL , la fel ca si celelalte aliante care au contribuit la distrugerea economiei nationale , au demonstrat ca orice alianta facuta doar de dragul puterii , pentru a guverna, este un act ticalos si pagubitor pentru natiune . Idealul democratic , democratia reala cer ca nici un partid sa nu beneficieze de o majoritate absoluta , evitandu-se astfel dictatura si abuzul in parlament si guvern. Pentru a se feri de raspundere pentru prosta si dezastruoasa guvernare , coalitia permite fuga de raspundere . Este timpul sa intelegem ca pe viitor , orice masura va fi luata , va fi rezultatul luptei dintre partide nu a abuzurilor unei monstruoase majoritati .

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4885 secunde