Mazăre l-a declarat post mortem cetățean de onoare pe Barbu Dănescu

191
Mazăre l-a declarat post mortem cetățean de onoare pe Barbu Dănescu - barbudanescuimg6268-1375286281.jpg

Articole de la același autor

Consilierii locali ai Municipiului Constanța au votat, ieri, proiectul de hotărâre care prevedea acordarea titlului de cetățean de onoare post mortem lui Barbu Dănescu.
Propunerea a aparținut primarului Radu Mazăre, iar distincția a fost acordată ca o recunoaștere a curajului de care Barbu Dănescu a dat dovadă când a intervenit pentru salvarea a doi copii din apele mării fără să se gândească la viața lui.

La începutul ședinței de CL, cei prezenți au ținut un moment de reculegere în memoria celui care și-a jertfit viața pentru a salva doi copii de la înec. La evenimentul de ieri, a fost prezentă și soția lui Barbu Dănescu care a primit de la edilul Radu Mazăre distincția și cheile orașului. Așa cum se obișnuiește atunci când cineva este declarat cetățean de onoare, soția lui Barbu Dănescu va primi și un teren intravilan în municipiul Constanța. 

Soția lui Barbu Dănescu a mulțumit pentru toate acestea și a spus că-i este foarte greu fără soțul său deoarece era singurul ajutor pe care îl avea, în condițiile în care ea este bolnavă. 

Barbu Dănescu s-a stins din viață, la începutul acestei luni, după ce a salvat doi copii de la înec.

La momentul Revoluției din 1989, Barbu Dănescu era șef mecanic pe o navă. Revoluționarul a fost coordonatorul Consiliului Frontului Salvării Naționale (CFSN) și primul președinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională (CPUN) Constanța.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6183 secunde