Mircea Banias:

"Mazăre și-a plătit voturile cu bani din bugetul Consiliului Local"

3603

Articole de la același autor

Senatorul PD-L Mircea Banias a declarat ieri, într-o conferință de presă, că Organizația PD-L Constanța "a denunțat", la centru, coaliția cu PSD la nivel local. În opinia sa, parteneriatul cu PSD nu se mai justifică. "La Constanța, între PD-L și PSD n-au fost relații de iubire și prietenie niciodată", a precizat liderul democrat-liberalilor de la malul mării.
Cât privește așteptările sale în relația cu social-democrații, în perioada următoare, președintele Organizației Județene a PD-L Constanța a menționat: "Nu ne așteptăm la nimic. Să se ia o decizie de la centru și PD-L să rămână la guvernare alături de partenerii care-i sunt loiali". În același context, Banias a vorbit și despre o ruptură, la nivel parlamentar, între cele două partide de guvernământ în sensul în care, susține el, proiectele propuse de PD-L "se lovesc de votul majoritar al alianței PSD-PNL". "Nu poți să fii într-un parteneriat cu cineva căruia îi dai în permanență în cap", a mai precizat senatorul Colegiului 4, referindu-se la pesediștii constănțeni.
Comentând stilul social-democraților tomitani de a face politică, parlamentarul PD-L a criticat tendința acestora de a avea o relație de "subordonare cu celelalte partide politice", iar aici el a făcut referire la PNL Constanța. În acest punct, Mircea Banias a lansat o serie de critici care îl vizează în mod direct pe primarul Constanței, pesedistul Radu Mazăre: "Mazăre și-a cumpărat și și-a plătit voturile cu bani din bugetul Consiliului Local", a declarat el, referindu-se aici la pachetele oferite, lunar, de actuala administrație, pensionarilor cu venituri reduse, dar și la gratuitățile oferite, tot acestora, pe mijloacele de transport în comun. Senatorul constănțean a atras atenția asupra faptului că, deși măsura este, în principiu, lăudabilă, ea îi "omite", totuși, pe elevii și studenții cu posibilități materiale reduse, care ar trebui să se bucure de aceleași gesturi din partea primarului Mazăre. "Ajută-i pe toți cei care nu au posibilitatea", a adăugat el.
Reamintim că PD-L Constanța a răspuns solicitării Biroului Permanent Național prin care trebuia să se pronunțe pe marginea coaliției, la nivel local, cu PSD-ul. Democrat-liberalii au transmis "denunțul" parteneriatului la centru în cursul zilei de sâmbătă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4729 secunde