La Școala de Vară 2009, liderii pedeliști atrag atenția:

PD-L nu mai așteaptă nimic de la PSD

2708
PD-L nu mai așteaptă nimic de la PSD - 39260f85ab3a3963a3eb419b1f1fc6ea.jpg
Școala de Vară a PD-L și-a deschis, ieri, lucrările, la Costinești. Cu o oră mai târziu decât a fost inițial anunțat, fapt care, dată fiind prezența, în deschidere, a miniștrilor Adriean Videanu și Vasile Blaga, ar putea fi pus pe seama ședinței de Guvern de miercuri, care s-a prelungit până după miezul nopții, durând astfel, în total, mai bine de zece ore. Evenimentul de anul acesta a fost cu mult sub cele din anii trecuți din punct de vedere al numărului participanților. Organizarea, ușor deficitară, e drept, nu a constituit, totuși, un motiv pentru ca cei peste o sută de participanți să nu spună "prezent" la mesajul de deschidere al Școlii de Vară PD-L ediția 2009.
Sulfina Barbu, miniștrii Adriean Videanu și Vasile Blaga, dar și europarlamentarul Theodor Stolojan, prim-vicepreședinte al PD-L au vorbit ieri despre relația democrat-liberalilor cu social-democrații, colegi de guvernare în Cabinetul Boc.
Deși, în ansamblu, mesajele liderilor PD-L erau optimiste, ei referindu-se îndeosebi la asumarea răspunderii Guvernului pe cele trei pachete de legi și la măsurile de reformare a statului, pedeliștii nu au ezitat deloc să dea un semnal de alarmă în ceea ce privește actuala coaliție de guvernământ.
Concret, deputatul PD-L Sulfina Barbu, președinte al Organizației de Femei a partidului, a explicat că momentul actual este important pentru România prin prisma faptului că actualul Executiv a decis ca, prin asumarea răspunderii pe legea educației, pe proiectul de lege privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și pe cel privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, să realizeze, de fapt, mult promisele reforme ale statului. Acesta a fost, însă, momentul în care liderul PD-L a lansat o critică la adresa partenerilor de guvernare, în sensul în care și-a exprimat îndoiala că social-democrații își doresc realmente implementarea acestor reforme: "Încă nu știm dacă partenerii noștri vor să facă aceste reforme ale statului. Este decizia pe care trebuie să și-o asume. Este testul PSD-ului cu PD-L-ul", a precizat deputatul. Totodată, Sulfina Barbu a ținut să amintească și presupusele înregis-trări secrete din interiorul PSD-ului care, în opinia sa, nu sunt decât niște acțiuni de intoxicare care sabotează actul de guvernare.

O iubire imposibilă
Aceeași poziție a avut-o și ministrul Economiei, Adriean Videanu, care a mărturisit: "Am spus-o tot timpul: PD-L-ul nu s-a iubit și nu se iubește cu PSD-ul". Liderul democrat-liberal a făcut câteva referiri și la angajamentele luate, inițial, de partidele de guvernare, angajamente pe care, a declarat el, PD-L le va duce până la capăt. Fără a fi beligerant, ministrul Videanu a explicat, totuși, imediat după cuvântul de deschidere, că nu i se pare firesc ca Geoană să declare public că nu mai susține "regimul Băsescu - Boc", în condițiile în care social-democrații au, totuși, jumătate din membrii Cabinetului. "Lucrurile merg în regulă în cabinet, dar președintele partidului (n.r. - al PSD, Mircea Geoană), e adevărat, mânat de dorința lipsită de succes a candidaturii, face aceste declarații politice (n.r. - cele date publicității miercuri, presupuse înregistrări secrete în care Geoană, susține, printre altele, că Traian Băsescu "se prăbușește") prin care nu face nimic altceva decât să dea semnale grupurilor parlamentare ale PSD-ului, care se manifestă în Parlament așa cum se manifestă", a completat Adriean Videanu. Mai mult decât atât, ministrul Economiei spune că în Parlament nu mai există o susținere de 70% față de Executiv, ci doar "două grupuri de câte 35%".
Mesajul lui Videanu a fost clar: "PD-L nu mai așteaptă nimic (n.r. - de la PSD). Ia deciziile pe care le consideră normale pentru această țară și, dacă PSD-ul vrea să vină alături, bine, dacă nu, să dea jos Guvernul și asta e. Ne întoarcem la electorat", a fost, mai exact, declarația liderului PD-L. Ministrul Economiei a "dezertat" de la Școala de Vară doar după ce a lansat și un avertisment. Soft, cei drept. "Dacă PSD-ul va continua cu această atitudine și noi s-ar putea să încercăm să ne repoziționăm din punct de vedere al atitudinii politice", a conchis el.

PSD = frână pentru PD-L
Referindu-se la procesul descentralizării, ministrul Dezvoltării Regionale și Locuinței, Vasile Blaga, a vorbit despre necesitatea transferului, către administrațiile publice locale, nu doar a responsabilității, ci și a fondurilor necesare pentru proiecte. Subliniind că PD-L nu și-a dorit niciodată "să înlocuiască Guvernul de la București cu 41 de guverne județene", democrat-liberalul Vasile Blaga a atras atenția asupra faptului că, deși administrațiile locale sunt trase mereu la răspundere în cazul proiectelor care eșuează, ele nu sunt, totuși, niciodată, un factor de decizie.
Nici deputatul european Theodor Stolojan nu s-a sfiit să critice partenerii de guvernare ai PD-L-ului, declarând chiar că PSD reprezintă, la ora actuală, o frână pentru democrat-liberali. "PSD-ul e un partid pe care l-am dorit partener cu noi. Este, la ora actuală, un fel de frână, dorește tot timpul amânări", a venit explicația prim-vicepreședintelui PD-L vizavi de caracterizarea pe care a făcut-o social-democraților.

Ridzi invită, dar nu participă
Una din absențele de ieri de la Școala de Vară de anul acesta a fost cea a fostului ministru al Tineretului și Sportului, pedelista Monica Iacob-Ridzi, încă lider al Organizației de Tineret a PD-L. Și asta în condițiile în care, reamintim, ministru demisi-onar, a efectuat, în luna iulie, o vizită la Palatul Cotroceni, vizită care a coincis cu momentele în care, la Camera Deputaților, era dezbătută cererea procurorului general al României, Laura Codruța Kovesi, prin care se solicita începerea urmăririi penale a fostului ministru al Tineretului și Sportului. Deși, inițial, prezența lui Ridzi în incintă nu a fost confirmată, ulterior, Valeriu Turcan, consilier de stat și purtător de cuvânt al președintelui Traian Băsescu, a declarat că Ridzi a fost la Cotroceni pentru a purta o discuție cu el. Concret, explicația lui Valeriu Turcan a fost următoarea: "Doamna Ridzi a venit pentru a ne înmâna, mie și domnului consilier prezidențial Sebastian Lăzăroiu, invitații la Școala de Vară a Partidului Democrat Liberal". La data aceea, nimeni din PD-L Constanța nu avea informații despre Școala de Vară de anul acesta. De altfel, se pare că programul Școlii de Vară a fost definitivat abia în urmă cu câteva zile. Mai mult, el a suferit și câteva modificări, ministrul Turismului, Elena Udrea, anulându-și, ieri, prezența la una dintre dezbaterile din cadrul evenimentului ce se derulează în perioada 2-6 septembrie.
Trebuie menționat că evenimentul de anul acesta nu a fost unul doar al tineretului pedelist, la el participând și liderii organizațiilor de femei, dar și cei ai organizațiilor de studenți din PD-L.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3675 secunde