E bine chiar și la juniori

Mihai Petre a ajuns președinte în PDL

2160
Peste 200 de delegați ai Organizației Județene de Tineret ai PDL Constanța s-au adunat, sâmbătă, la Casa de Cultură pentru a-și desemna noul lider. În prezența președintelui Partidului Democrat Liberal Constanța, Christian Gigi Chiru, fostul președinte al tinerilor, Adrian Sponte a predat ștafeta deoarece, potrivit statutului, a depășit vârsta de 35 de ani care îi permitea să rămână în continuare la această organizație.
Inițial, pentru funcția de președinte și-au depus candi-daturile patru persoane: Ionuț Fîntână, Dorin Opreanu, Mihai Petre și Mihai Tararache. Cu toate acestea, în dimineața alegerilor, trei dintre ei s-au retras, candidând pentru alte funcții. În acest context, consilierul județean Mihai Petre a rămas singur în "cursă" și a câștigat funcția de președinte cu unanimitate de voturi.
"Nu intenționez să stau mai mult în funcție decât îmi permite statutul. Voi împlini 35 de ani pe 11 decembrie 2012 și am deja demisia semnată la mine cu data de 12.12.2012", a spus Petre fluturând demisia înainte de a fi ales.
În discursul pe care l-a ținut în fața tinerilor prezenți, Mihai Petre i-a îndemnat pe toți la munca de partid.
"Avem mult de lucru de acum încolo. Trebuie să pregătim oameni capabili care să câștige funcții administrative în toate cele 70 de localități din județul Constanța și chiar în Parlamentul României. Totodată, trebuie să avem oameni pregătiți care pot îndeplini funcții de conducere la deconcentrate", a mai precizat Mihai Petre.
Tot în urma alegerilor, Costin Avătavului, Ionuț Fântână și Dorin Opreanu au fost aleși prim-vicepreședinți. Secretar general este Mihai Tararache care va fi secondat de doi adjuncți, Constantin Gudu și Viorel Popescu. De asemenea, au mai fost aleși 15 vicepreședinți: Alexandru Bălan, George Blănaru, Eugen Boașcă, Roxana Buhaiev, Adrian Buhlea, Adrian Chițoi, Ionuț Farcaș, Alexandru Ghindici, Andrei Popescu, Marian Pufleanu, Florin Serghei, Petru Soare, George Ciprian Ulmeanu, Daniela Vasile și Stelian Zisu.
Totodată, au mai fost aleși 15 secretari executivi: Andreea Alexe, Alexandra Bulz, Daniel Bușu, Aura Burcin, Costin Grigorov, Chenan Ibram, Andreea Elena Ion, Alexandru Ilie, Mihaela Mătulescu, George Mototolea, Mariana Petre, Andrei Popa, Alexandra Popescu, Dorian Posa și Andrei Stoian.
Din noul BPJ mai fac parte ca președinte al CJERL, George Sponte, Cristina Lungu ca secretar executiv al CJERL iar ca membrii Mihaela Florescu, Adrian Cojocaru, Geylan Ghezolu și Cristian Pătruțoiu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 05 Aprilie 2011
Stire din Politică-Administrație : "Nu plec la alt partid!"
Pagina a fost generata in 0.2894 secunde