Ministrul delegat al Administrației, Radu Stroe, a declarat ieri, referitor la actualizarea listelor electorale, că s-au primit toate datele din teritoriu și că acestea sunt de natură să răstoarne situația de la Curtea Constituțională în legătură cu referendumul din 29 iulie.
Potrivit lui Stroe, ultimele date necesare pentru actualizarea listelor au fost primite în cursul nopții de sâmbătă spre duminică și că următoarea etapă este centralizarea acestora. Întrebat dacă rezultatele acestor demersuri sunt de natură să răstoarne situația de la Curtea Constituțională, ministrul delegat al Administrației a răspuns: "Da".
Radu Stroe a mai spus că, în cadrul pro-cesului de actualizare a listelor, au fost depistate persoane cu actele de identitate expirate "nu de o lună, două, ci de doi, cinci sau șapte ani".
Tot ministrul delegat al Administrației, Radu Stroe, a răspuns, sâmbătă, unei întrebări privind eventualele schimbări majore care ar putea apărea după centralizarea datelor din teritoriu, spunând că "va fi interesant". Ministrul delegat pentru Administrație nu a precizat în ce ar consta eventualele schimbări majore pe listele electorale permanente, în urma actualizării, rezumându-se să afirme: "Va fi interesant, veți vedea".