Ministrul Sebastian Burduja i-a certat pe primari! "În Constanța, rata de adopție a digitalizării este scăzută"
Articole de la același autor
În a doua parte a zilei, la sediul INCDM „Grigore Antipa” ministrul Sebastian Burduja a avut o întâlnire cu conducerea institutului. Apoi, acesta a fost prezent, la Universitatea Ovidius, unde a vizitat campusul universitar, a avut întrevederi cu conducerea Universității și a participat la o masă rotundă organizată de Google România, dar și la o sesiune de discuții cu elevi și studenți. Nu în ultimul rând Sebastian Burduja a avut întâlniri cu reprezentanții Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” și cei ai Colegiului Național „Mihai Eminescu”.
„Este o mare onoare să fim la Constanța. Am venit pe trei direcții. Prima este cea a proiectelor strategice de investiții din partea Emiratelor Arabe Unite, în al doilea rând zona de servicii publice digitale care implică administrații publice și nu în ultimul rând zona de cercetare. Au fost discuții cu două dintre cele mai bune licee din țară. În portul Constanța am văzut un investitor emiratez foarte implicat. Planul este să se investească peste 200 de milioane de dolari. Sunt interesați de Constanţa iar interesul nostru este să îi implicăm în planurile pe termen mediu și lung pentru dezvoltarea Portului Constanța. Este implicată și Banca Mondială. Trebuie să vedem care sunt datele preliminare. Vizita de aici se leagă și de vizita lui Klaus Iohannis în EAU. Investițiile mari în România sunt în Insula Mare a Brăilei și în Portul Constanța. Pe partea de digitalizare am lansat caravana digitalizării pe care am dus-o și în alte orașe. Am prezentat principalele proiecte ale ministerului. Am remarcat că în Constanța rata de adopție a digitalizării este scăzută. Discutăm de 48 de comune care încă nu sunt digitalizate. Provocarea pe care am lansat-o este de a avea cât mai multe comune digjtalizate. Sunt și două orașe care nu sunt digitalizate, Băneasa si Năvodari. Beneficiile sunt evidente. Faptul că dai posibilitatea cetățenilor să își plătească taxele online fără să se mai deplaseze este un lucru extraordinar. Am prezentat programele principale pentru digitalizare. Vrem să reabilităm mai multe biblioteci județene. La nivelul județului Constanța trebuie să conștientizăm beneficiile digitalizării. Experții Băncii Mondiale lucrează la un plan pentru a avea peste 200.000 de români alfabetizaţi digital. Cu cât avem mai mulți alfabetizați digital cu atât mai bine este și pentru companii pentru că au piața de desfacere mai mare. Estonia a făcut asta, Ucraina și așa mai departe”, a declarat Sebastian Burduja.
„Constanța are un mare potențial”
Sebastian Burduja a vorbit apoi despre proiectele pe bază de cercetare.
"Pe zona de cercetare vorbim de 47 de instituții de cercetare. Comisia Europeană ne-a sugerat să modernizăm și să consolidăm aceste instituții. Sunt foarte mulți bani la nivel european și noi nu reușim să îi atragem. Vrem să avem și un dialog cu tinerii. La nivelul județului Constanța sunteți avantajați pentru că aveți instituții de învățământ mari. Constanța are un mare potențial. Digitalizarea este o chestiune de viziune și de dezvoltare economică. Avem resurse, trebuie doar să avem continuitate. Programul Henry Coandă este destinat tinerilor care au avut rezultate incredibile. Mulți tineri au participat la competiții internaționale și nu au mai avut resurse pentru a participa. Prin acest program avem bursele Henry Coandă și premiile Henry Coandă. Prin burse elevii pot accesa peste 100.000 de lei de echipă. Prin premiile Henry Coandă au dreptul să primească premii în bani din partea statului român. De astăzi platforma este disponibilă. Invităm pe toți să acceseze și să ne spună dacă au câștigat premii. Bugetul total este de trei milioane de lei. Reușim să rezolvăm problema transportului, a cazării, a mesei. Trebuie să facem tot ce putem să îi susținem”, a adăugat ministrul.
Sebastian Burduja: „Cel mai greu se schimbă mentalitatea”
Ministrul a mai amintit că el este cel care a solicitat renunţarea prin lege la ştampilă sau la dosarul cu şină. Este drept că acestea încă sunt folosite, însă el speră ca funcţionarii să renunţe la aceste practice.
„Cel mai greu se schimbă mentalitatea. Dacă ne luăm după exemplul ștampilei și al dosarului cu șină e greu. Am interzis prin lege acest dosar cu șină. Trebuie să scăpăm de aceste lucruri. Vă dau exemplu cu cazierul judiciar. Existau oameni care stăteau la cozi la ghișee. Eu le-am explicat că în toate țările digitalizarea în acest scop nu dă oamenii afară. Acei oameni pot face altceva mai util. Semnalele sunt bune. Acum o săptămână erau peste 50.000 de cariere emise în mediul online. Nu toți şi-l vor emite online. Poate nu toți românii știu cum să folosească aceste competențe digitale. Degeaba digitalizăm dacă nu promovăm aceste competențe digitale”, a concluzionat Silviu Burduja.