Mircea Geoană, deschis la o posibilă candidatură la prezidenţiale
143

Articole de la același autor
Florin Chelaru se ocupă de problema canalizărilor din Mamaia Nord
08 Decembrie 2022
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a vorbit zilele trecute despre demersurile pe care partidul deja le-a făcut pentru a stabili un candidat pentru alegerile prezidenţiale, dezvăluind că într-un sondaj realizat în toamna anului trecut, unul dintre numele testate a fost cel al lui Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO.
„A fost și el trecut în sondajele noastre pentru a vedea cum stă. Da, este și el o variantă. Sunt scenarii pe care le luăm în calcul”, a spus Grindeanu.
Întrebat dacă ştia că este testat de PSD pentru o eventuală candidatură, Mircea Geoană a lăsat de înțeles că este deschis posibilităţii.
„Parcă e la croitorie, mă măsoară cineva. Nu, sunt cine sunt, îmi fac treaba la NATO, sunt, cred eu o figură destul de cunoscută aici în România. Am discuții amicale cu lideri politici români de la toate partidele. Sunt concentrat pe ceea ce am de făcut acum, e o perioadă importantă. Mă uit cu interes la politica românească, dar sunt convins că această discuție va fi reluată la un moment dat”, a spus secretarul general al NATO.
Acesta a explicat că într-un fel, se simte un pic deasupra zarvei politice din România sau din alte țări și că, în opinia sa, românii au preocupări care sunt mult mai imediate.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 25 Ianuarie 2023
Miercuri, 25 Ianuarie 2023
Miercuri, 25 Ianuarie 2023
Marţi, 24 Ianuarie 2023
Marţi, 24 Ianuarie 2023