Misiunile de evaluare ale FMI și CE sosesc astăzi la București

358
O misiune a Fondului Monetar Internațional, condusă de Jeffrey Franks, se va afla, în perioada 26 iulie - 4 august, la București, pentru a încheia cea de-a cincea evaluare a îndeplinirii de către România a Acordului Stand-By, semnat în mai 2009, informează HotNews.ro. Concomitent, se va afla la București și o misiune a Comisiei Europene. Misiunea FMI va avea trei obiective principale, și anume analizarea rectificării bugetului pe 2010, discutarea bugetului pe 2011 și trecerea în revistă a politicilor fiscale și monetare, declara pe 20 iulie, pentru Agerpres, reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, fost ministru al Finanțelor publice. Sosirea misiunii de evaluare a FMI a fost precedată de venirea la București, la cererea ANAF, a unei misiuni de asistență tehnică din partea Departamentului de afaceri fiscale al FMI, aflată în capitala României în perioada 14-28 iulie, pentru a consilia experții ANAF cu privire la măsurile pentru îmbunătățirea colectării veniturilor. Echipa experților fiscali ai FMI, condusă de Thomas Martin Story, a revizuit stadiul recomandărilor făcute anul trecut de o echipă similară.
Programul de asistență financiară a României, în valoare totală de peste 20 de miliarde de euro, este susținut de FMI (13,6 miliarde de euro), Comisia Europeană (5 miliarde de euro), Banca Mondială (un miliard de euro) și alți finanțatori internaționali.
Până în prezent, România a primit aproape 10,7 miliarde de euro de la FMI, 2,5 miliarde de euro de la UE și 300 de milioane de euro de la Banca Mondială.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1308 secunde