Moțiunea de cenzură inițiată de PNL, USR și PMP, depusă la Parlament

606
Moțiunea de cenzură inițiată de PNL,  USR și PMP, depusă la Parlament - parlamentromania-1544800978.jpg
Moțiunea de cenzură intitulată "Ajunge! Guvernul Dragnea - Dăncilă, rușinea României!", inițiată de PNL, USR și PMP, a fost depusă, vineri, la Parlament.

Documentul este semnat de 163 de parlamentari. Birourile permanente reunite urmează să stabilească procedura dezbaterii.

Potrivit regulamentului activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, moțiunea de cenzură, inițiată de cel puțin o pătrime din numărul total al deputaților și senatorilor, se prezintă Birourilor permanente și se comunică Guvernului de către președintele Camerei Deputaților în ziua în care aceasta a fost depusă.

Moțiunea de cenzură se prezintă în ședința comună a celor două Camere în cel mult cinci zile de la data depunerii. Dezbaterea moțiunii de cenzură are loc după trei zile de la data când a fost prezentată în ședința comună a celor două Camere.

Potrivit Agerpres, data și locul ședinței comune, împreună cu invitația de participare, se comunică Guvernului de către președintele Camerei Deputaților cu 24 de ore înainte ca aceasta să aibă loc. Pentru adoptarea ei este nevoie de votul a 233 de parlamentari. Votul este secret, cu bile.

"Guvernul marionetă al penalului Liviu Dragnea trebuie să plece azi! Aceasta nu este o cerere a Opoziției, ci o urgență națională! Grupul infracțional organizat, condus de Liviu Dragnea, care s-a instalat la conducerea României, a slăbit statul, ca să și-l supună, într-un moment în care avem nevoie de fim puternici, azi mai mult ca oricând. Afirmăm cu putere și cu toată responsabilitatea că este periculos pentru interesele naționale ca țara să rămână pe mâna acestui grup infracțional organizat, care distruge statul de drept și dinamitează stabilitatea politică și economică a României, într-un moment de instabilitate internațională. Cei care vor încerca să-l salveze, din nou, pe Liviu Dragnea, împotriva României, vor purta pe umeri o răspundere istorică. Pentru că alegerea pe care o veți face azi, doamnelor și domnilor din PSD, ALDE și UDMR, este între Liviu Dragnea și România", se arată, printre altele, în textul moțiunii de cenzură.

Parlamentarii Opoziției îi reproșează premierului Viorica Dăncilă că toate angajamentele din programul de guvernare au fost amânate după 2021.

Semnatarii moțiunii fac în final un apel către colegii din Parlament: "Votul favorabil pentru moțiunea de cenzură nu este un vot pentru inițiatori și niciun vot pe culori politice! Este un vot pentru România, pentru salvarea țării din ghearele hoților și ale incompetenților, care o storc de resurse și care sărăcesc populația. Dați dovadă că vă doriți ca minciuna și impostura să nu mai aibă ce căuta în politica românească! Dovediți că vreți ca anul viitor România să fie reprezentată în Consiliul UE de un guvern și de miniștri de care să nu ne rușinăm, iar țara să fie scăpată de o prăbușire economică previzibil". 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3825 secunde