Premierul Emil Boc:

"Nu avem o problemă cu depunerea de proiecte europene, ci cu implementarea lor"

588
Premierul Emil Boc a declarat, ieri, că România nu are o problemă cu depunerea de proiecte europene, dar autoritățile publice locale au, totuși, o "cutumă de depășit, aceea că românii nu știu să implementeze proiecte europene".
"Nu avem o problemă acum cu depunerea de proiecte europene, avem mult mai multe proiecte depuse decât capacitatea de finanțare. Mai avem însă o cutumă de depășit, aceea că românii nu știu să implementeze proiecte europene. Spun asta raportându-mă direct la cifre. Dacă, în momentul de față, avem proiecte în implementare de peste 12 miliarde de euro din fonduri structurale, în privința implementării, adică a plății și rambursărilor efective, suntem undeva cu puțin peste două miliarde de euro".
Potrivit declarațiilor primului mi-nistru, soluția pentru ca această situație să fie remediată stă în depășirea cutumei potrivit căreia românii nu ar ști să implementeze proiecte europene.
"Oficialitățile de la Bruxelles spun acest lucru de foarte multe ori. Da, ați făcut progrese pe calea depunerii de proiecte, a evaluării, a semnării, dar la capitolul rambursări efective de cheltuieli, adică de implementare, România, din nefericire, nu stă foarte bine", a explicat Emil Boc.
Premierul a făcut un apel la autori-tățile publice locale pentru a implementa proiectele europene conform grafi-cului și contractului de finanțare, amintind că "orice întârziere periclitează șansa României de a utiliza banii europeni din acest ciclu financiar".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.286 secunde