Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța redeschide dosarul în care Mazăre e cercetat pentru apariția publică în uniformă nazistă

2075
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța redeschide dosarul în care Mazăre e cercetat pentru apariția publică în uniformă nazistă - 92de889f78c31fadd7efc7f01bf48c9a.jpg
Radu Mazăre, primarul Constanței, a anunțat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că i-a fost redeschis dosarul în care a fost cercetat pentru că a defilat în public purtând uniformă și însemne naziste. Numind, cu nelipsita ironie la purtător, "mărșăluirea" sa într-o uniformă nazistă un "grav abuz", o "gravă încălcare a legii", Mazăre s-a referit, mai exact, la faptul că la mijlocul lunii ianuarie ar fi primit neînceperea urmăririi penale (NUP) în acest caz, pentru ca, ulterior numirii Adinei Florea ca prim-procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, dosarul să fie redeschis.
Potrivit declarațiilor lui Mazăre, prim-procurorul Adina Florea ar fi cerut înființarea unei comisii rogatorii între statul român și cel israelian în cazul controversatei sale apariții în uniformă nazistă.
La evenimentul de ieri, Mazăre a venit "accesorizat" cu un articol de presă în care este citat un diplomat israelian, anume adjunctul directorului general din Ministerul de Externe israelian, ambasadorul Pinhas Avivi, acesta din urmă declarând că primarul a fost iertat pentru gestul său. Totodată, Mazăre a susținut că înființarea acestei comisii rogatorii - inițiativă care, conform declarațiilor sale de ieri, ar aparține prim-procurorului Adina Florea - are la bază "o tâmpenie".
"Doamna Adina Florea a fost numită (n.r. - prim-procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța) pentru că și-a asumat promisiunea, așa cum au făcut-o și alții înainte, c-o să-l facă pe Mazăre. Mai exact, c-o să-l bage în pușcărie, că asta înseamnă la un procuror c-o să-l faci pe cineva", a ținut să precizeze edilul-șef al Constanței.
Iată, deci, că "Operațiunea Valkyrie", filmul care l-a inspirat pe Mazăre pentru defilarea de modă din iulie, îi dă din nou primarului ocazia de a fi cercetat penal. De remarcat este, însă, că dacă apele s-au liniștit în plan diplomatic cu privire la gestul său, nu același lucru se poate spune despre instanța de judecată.
Vorbim, în definitiv, despre un gest care poate trece drept total deplasat dacă ținem cont de faptul că a avut loc în România, țară care, potrivit Agenției Reuters, "a negat că ar fi participat la Holocaust până în 2004, atunci când a acceptat concluziile unei comisii internaționale, potrivit căreia autoritățile române au ucis în jur de 380.000 de evrei, pe teritoriile aflate sub controlul lor".
Reamintim că primarul Constanței a defilat, pe data de 18 iulie 2009, în contextul unei prezentări de modă, în uniformă de ofițer german, în vreme ce fiul său minor l-a "secondat" în uniformă de ordonanță. Apariția sa într-un costum purtând însemnele naziste într-o țară care a participat, și ea, la Holocaust, chiar dacă a recunoscut acest aspect abia în 2004, a atras, vara trecută, dezaprobarea și indignarea nu doar a organizațiilor evreiești, naționale și internaționale, ci și critici dure din partea presei de pretutindeni.
Contactat telefonic, prim procurorul Adina Florea nu a dorit să comenteze declarațiile făcute de primarul Constanței.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3679 secunde