Sună clopoțelul noii sesiuni legislative!

Parlamentarii constănțeni, între dărâmarea Guvernului Boc și susținerea proiectelor de lege

2339
Parlamentarii constănțeni, între dărâmarea Guvernului Boc și susținerea proiectelor de lege - 6c6b5a3c81fb311788bbde6b95218bff.jpg
Camera Deputaților și Senatul încep mâine, 1 septembrie, sesiunea ordinară de toamnă, a doua sesiune legislativă din acest an. Deputații sunt convocați la ora 14.00, în vreme ce senatorii la ora 13.00, ulterior ședinței conducerii Senatului urmând să aibă loc întâlniri ale grupurilor parlamentare senatoriale.
Parlamentarii constănțeni revin, și ei, după "lunga vară fierbinte", la tribuna Senatului și a Camerei Deputa-ților, unii dintre ei motivați mai ales de susținerea proiectelor legislative, alții, în schimb, cu misiunea prioritară, așa cum au mărturisit, de a dărâma actualul Guvern prin moțiunea ce urmează a fi depusă.

Deputatul Aledin Amet vrea o zi a limbii române
Deputatul UDTTMR Aledin Amet a vorbit, în acest context, despre inițiativele legislative pe care le va susține în această nouă sesiune și pe care speră să le vadă concretizate în legi. Astfel, prima dintre ele prevede transferul Teatrului Național de Operă și Balet "Oleg Danovski" în subordinea Ministerului Culturii. Deputatul a explicat că a purtat, pe acest subiect, mai multe discuții cu directorul instituției de cultură, Daniela Vlădescu, în ideea în care, dacă ministerul condus de Kelemen Hunor va tergiversa oarecum preluarea teatrului, parlamentarul constănțean să își asume inițierea proiectului de lege menționat.
Un alt obiectiv al sesiunii care bate la ușă se referă, conform spuselor deputatului UDTTMR, la instituirea zilei de 5 mai ca zi a limbii tătare. Proiectul se va afla, în cel mult două săptămâni, pe ordinea de zi a Camerei, el având deja avizul Senatului și avizul favorabil al comisiilor din Camera Deputaților, inclusiv raportul favorabil al Ministerului Culturii. Cel mai probabil, inițiativa are șanse să se materializeze în lege chiar în această sesiune.
Poate că cel mai interesant proiect de lege pe care reprezentantul în Parlament al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco Musulmani din România vrea să îl inițieze în această toamnă este cel privind instituirea unei zile naționale a limbii române. Așa cum a mărturisit parlamentarul, i se pare inadmisibil ca, la 20 de ani de la revoluția care a condus la dărâmarea sistemului totalitar, românii să nu celebreze limba română într-o zi specială, cu atât mai mult cu cât, susține el, în Republica Moldova există un astfel de eveniment.
Nu în ultimul rând, Aledin Amet a menționat și că, dacă deputatul PDL Dan Radu Zătreanu va fi de acord, i se va alătura acestuia în proiectul de lege privind reabilitarea Zonei Peninsulare din Constanța, cu atât mai mult cu cât deputatul UDTTMR este membru al Comisiei de Cultură din Cameră.

Alexandru Mazăre și Eduard Martin, uniți în dărâmarea Guvernului Boc
Senatorul PSD Alexandru Mazăre și colegul său, deputatul Eduard Martin, au declarat că proiectul politic numărul unu al noii sesiuni este acela de a dărâma, prin moțiune, actualul Executiv. Senatorul Colegiu-lui 3 susține că acesta este "obiectul primordial" al noii sesiuni, proiectele de lege al căror inițiator sau co-inițiator este urmându-i ca importanță.
Alexandru Mazăre a menționat, printre altele, un proiect de lege deja depus, care prevede impunerea către toate autoritățile publice locale și centrale de a folosi, ca autoturisme de serviciu, exclusiv mărci românești sau fabricate în România, respectiv Dacia, Renault și Ford. Social-democratul a declarat că toate aceste instituții ar trebui, dacă inițiativa sa se va transforma în lege, să-și vândă parcurile auto pe care le dețin acum, astfel încât funcționarii publici și demnitarii să nu mai beneficieze de mașini de lux.
Totodată, senatorul PSD a amintit și proiectul, destul de controversat, ce-i drept, legat de completarea OUG 192/2002, privind circulația pe drumurile publice, care presupune amplasarea radarelor în zonele cu o aglomerație urbană mai mare, dar și publicarea, în Monitorul Oficial, a zonelor monitorizate de radar "cu cel puțin cinci zile înainte de luarea acestor măsuri".
Deputatul Colegiului 6, Eduard Martin, a fost ceva mai vehement împotriva Guvernului Boc, axân-
du-se mai puțin asupra proiectelor sale prioritare. Martin a afirmat că, din punctul său de vedere, miniștrii Mihai Șeitan și Sebastian Vlădescu, dar și premierul Emil Boc ar trebui remaniați pe motiv că cei dintâi sunt neperformanți, în vreme ce primul ministru nu ar avea autoritate. Cât despre proiecte, deputatul PSD l-a amintit, ca și Mazăre, de altfel, pe cel legat de codul rutier.

Candidați sănătoși mintal
Cel mai activ parlamentar constănțean, deputatul PDL Constantin Chirilă, inițiator sau co-inițiator a 75 de propuneri legislative, dintre care trei sunt deja legi, a afirmat că începe această nouă sesiune cu gândul că deputații și senatorii vor avea mai multe obiective comune în folosul cetățeanului și mai puține proiecte ce țin exclusiv de linia partidului.
Chirilă a precizat că susține un proiect de lege, care a fost deja depus, ce face referire la impunerea unor condiții pentru persoanele care candi-dează la o funcție publică, precum sănătatea mintală și obligativitatea unor studii absolvite, dar și o inițiativă ce vizează votul electronic, propunere care a fost discutată în comisiile de specialitate, dar pe marginea căreia este așteptat un punct de vedere al Guvernului.
Totodată, democrat liberalul a specificat că se va implica și în orice proiect legat de reabilitare a Peninsulei, aflată în prezent într-o avansată stare de degradare.
Nu mai puțin importantă este, așa cum a declarat Chirilă, activitatea sa legată de atragerea de fonduri europene pentru irigațiile din Dobrogea, demers ce va depinde în mare măsură de poziția Administrației Naționale de Îmbunătățiri Funciare care, în prezent, nu mai ține de Ministerul Agriculturii, ci de cel al Mediului.
Deputatul liberal Mihai Lupu a vorbit, în pragul debutului noii sesiu-ni parlamentare, despre o inițiativă care, conform explicațiilor sale, ține de impunerea unor reglementări vi-zavi de "capitalizarea nejustificată, de către firmele private de energie electrică, a echipamentelor aparținând unor rețele ale comunităților locale, echipamente pe care le preiau fără nicio plată, fără nicio despăgubire". Ori, susține parlamentarul PNL, acest proiect de lege prevede tocmai impunerea, în astfel de cazuri, a unei plăți.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2117 secunde