Parlamentul va decide în ce locuri devine obligatorie purtarea măștilor

362
Parlamentul va decide în ce locuri devine obligatorie purtarea măștilor - parlamentromania-1589216779.jpg

Articole de la același autor

Conform proiectului de lege trimis de Guvern în Parlament spre aprobare, după data de 15 mai, odată cu instituirea stării de alertă cetățenii vor fi obligați să poarte masca de protecție în spațiile publice închise, în spațiile comerciale, în mijloacele de transport în comun și la locul de muncă.

"Pe durata stării de alertă în scopul limitării răspândirii infecției cu noul coronavirus SARS-CoV-2 în rândul populației, se instituie: obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă", se precizează în proiectul guvernului.

Astfel, cetățenii vor fi obligați să poartă mască de protecție atunci când merg la cumpărături, în magazine sau supermarketuri, când circulă cu metroul, autobuzul, tramvaiul sau, precum și la locul de muncă.

De asemenea, conform documentului, angajatorii care își reiau activitatea în spațiile comerciale precum magazinele de electronice și electrocasnice, magazinele din mall-uri, precum și cei ce își desfășoară activitatea în magazinele agroalimentare, farmacii, cabinetele stomatologice, curățătorii de haine și centrele de îngrijire personală, precum și vânzarea produselor și serviciilor de optică medicală, au obligația de a le asigura angajaților măști de protecție, astfel încât aceștia să poată schimba o mască o dată la 4 ore.

La capitolul răspunderi și sancțiuni, Guvernul precizează că "încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, după caz". 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.6524 secunde