Se boicotează deschiderea magazinelor din mall? "Suntem într-o situație disperată!"

799
Se boicotează deschiderea magazinelor din mall?
Patronatele din retailul nealimentar solicită proprietarilor de centre comerciale agrearea unei noi înțelegeri prin care să existe chirie zero în perioada pandemiei de coronavirus, în caz contrar amenințând cu boicotarea redeschiderii magazinelor.


"Este un apel disperat, pentru că suntem într-o situație disperată. Există proprietari de centre comerciale care au înțeles conjunctura extraordinară și neprevăzută pe care o traversăm, și care au adoptat atitudinea corectă de dialog și soluțiile comerciale evidente. Există, însă, mulți proprietari care forțează plata integrală a chiriilor în condițiile în care membrii noștri au activitatea suspendată. Nu este corect nici moral și nici contractual, pentru că retailerii nealimentari nu au putut beneficia de spațiile respective. Dacă nu se înțelege rapid că nu avem de unde acoperi asemenea costuri ne vom îndrepta spre colaps, iar efectele negative economice și sociale vor fi extrem de ample", susține Cosmin Savu-Cristescu, secretar executiv RORETAIL, citat de Digi24.

În acest context, Organizația Patronală a Retailerilor din România lansează un Apel Public la adresa reprezentanților centrelor comerciale de a nu forța colapsul industriei de retail nealimentar și agrearea, la nivelul întregii industrii de retail, a unei noi înțelegeri comerciale provizorii (New Deal) între retailerii nealimentari și reprezentanții centrelor comerciale, axată pe două elemente principale: zero chirie pentru perioada suspendării activității magazinelor și negocierea individuală a chiriilor ca procent din vânzări, ulterior deschiderii magazinelor.

"Retailerii nealimentari au în plan să nu deschidă magazinele și să nu participe la redeschiderea centrelor comerciale din România dacă solicitările lor pentru stabilirea unui nou tip de relație comercială nu primesc un răspuns favorabil", atenționează organizația.


Potrivit sursei citate, până în prezent, peste 2.000 de magazine, reprezentând aproximativ un sfert din totalul magazinelor din centrele comerciale din România, au semnat apelul RORETAIL.

Organizația Patronală a Retailerilor din România este o asociație înființată în anul 2014, care grupează peste 1.000 de magazine din România (branduri naționale și internaționale) și însumează peste 12.000 de angajați.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.7539 secunde