PDL sesizează CNCD împotriva Ecaterinei Andronescu și a lui Remus Pricopie

81
PDL sesizează CNCD împotriva Ecaterinei Andronescu și a lui Remus Pricopie - sesizeazaralucaturcan-1400487539.jpg

Articole de la același autor

PDL va face sesizare la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) fostului ministru al educației Ecaterina Andronescu și actualului ministru, Remus Pricopie, pentru abuz în funcție și discriminare, referitor la cazul a 22.000 de cadre didactice care nu au beneficiat de echivalarea competențelor, se arată într-un comunicat semnat de deputatul democrat-liberal Raluca Turcan.
Raluca Turcan, vicepreședinte PDL și ministru al Educației în Guvernul Alternativă, consideră că cei doi miniștri au încălcat drepturile a peste 22.000 de cadre didactice, prin nefinalizarea procedurii de echivalare a competențelor acestora. 
"Aproximativ 22.000 de cadre didactice care ocupă funcțiile de educatori/educatoare, institutori/institutoare și învățători/învățătoare, respectiv de maistru-instructor și antrenor așteaptă și astăzi să le fie echivalate competențele și să devină profesori în învățământul preșcolar și primar, profesori de instruire practică sau profesor antrenor (conform art. 248, alin. (3) și (4) din Legea nr.1/2011 — Legea Educației Naționale)", se arată în comunicat. 
Potrivit aceluiași document, procedura, demarată în anul 2012 (conform calendarului prevăzut de OM nr. 6563/2011) și derulată fără niciun impediment, "s-a blocat în cabinetul doamnei Ecaterina Andronescu". "Ordinul de Ministru privind aprobarea listelor cuprinzând personalul didactic din unități de învățământ preuniversitar, nominalizat pentru recunoașterea și echivalarea competențelor profesionale, care trebuia dat din noiembrie 2012, în timpul mandatului fostul Ministru al Educației, nu a fost semnat nici până astăzi", a declarat Raluca Turcan. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4865 secunde