Pensionari, tâlhăriți de tichetele acordate de Fundația Christian Gigi Chiru

2712
59
Pensionari, tâlhăriți de tichetele acordate de Fundația Christian Gigi Chiru - chiru-1337810004.jpg
Mai mulți vârstnici din Constanța sunt revoltați de modul în care au ajuns să se comporte anumiți polițiști din Constanța care îi abuzează în momentul în care merg să ridice tichetele pentru medicamente oferite de o fundație umanitară. Mai grav este faptul că, oamenii chiar au nevoie de aceste tichete care îi ajută în privința sănătății și consideră că acești așa ziși polițiști le pun în viața în pericol lăsându-i fără medicamente.

Astfel, la Primăria Constănțenilor s-a prezentat, ieri, unul dintre pensionarii cărora li s-au confiscat bonurile valorice în mod abuziv de către polițiștii de la Secția III. Alexandru Vintilă, în vârstă de 74 de ani, a povestit cum a fost abordat la ieșirea din sediul Primăriei Constănțenilor după ce venise să își valideze tichetul.

El spune că a fost dus împreună cu încă o persoană la o mașină fără însemnele Poliției Române unde i-a fost luat bonul. Ulterior a fost luat la Secția III, unde în schimbul tichetului valoric i-a fost înmânată o dovadă. Bătrânul povestește cum s-a întors după câteva zile la secție sperând că își va recăpăta tichetul dar a fost anunțat că el a fost trimis la Parchet "ca probă".

În situația lui au fost mai mulți pensionari cărora li s-a luat abuziv bonul valoric și care au fost duși la Secția III pentru a da declarații.

Toți s-au declarat profund revoltați și consideră acest exces de zel din partea polițiștilor drept o acțiune de intimidare la adresa lor.

Reamintim că, în cursul săptămânii trecute Christian Gigi Chiru, can-didatul Alianței pentru Constanța la funcția de primar al Constanței a depus la Parchet o plângere împotriva mai multor polițiști de la Secția III.

Oamenii legii sunt acuzați de abuz în serviciu, violare de domiciliu și purtare abuzivă după ce au intrat fără mandat în sediul Primăriei Constănțenilor care este proprietate privată și au început să-i agreseze pe cei care veniseră să-și valideze tichetele pentru a-și putea cumpăra medicamentele necesare.



Comentează știrea

59 comentarii. Pagina 6 din 6. Click pe pagina dorită : 1 ...5 6 
Bianca
25 mai 2012
mda

toata lumea si bate joc acum, si subliniez acum de chiru. dar cnd o iesi iara mazare, si ramaneti in gunoaie, sau mai bine spus printre aceleasi gunoaie. si la iarna iar o sa va cacati pe voi de frig.... ca in ultimii ani. dar va doare la cuc, ca voi sunteti smecherii lu mazare... si ....

petre
25 mai 2012
bai baietilor

pe mazare il doare fix unde l a durut tot timpu. adica nicaieri. il doare n spate de pensionari, dar le arunca o firimitura sa i tina in genunchi si gata de vot.... si tot asa. pe el nu l intereseaza ca sunt contracandidati la primarie, pentru ca fiind inca primar stie sigur ca daca nu e un rezultat favorabil pentru el o sa manareasca cum vrea pasarea lui rezultatului.

Adina
25 mai 2012
Pt.Petre

Si ce daca? Merita sa incercam! Si daca ne iese? Oricum, maimutoiul de Ponta nu il iubeste deloc pe Mazare si s-ar putea ca de data asta , Partidul Sinistrilor Drogati sa nu il mai sustina.VOTATI,VOTATI,VOTATI!!!!!!!!!!!!!!!!!

diana
28 mai 2012
Chiru primar

A intrat frica in Mazare , a vazut ca are un adversar si a zis sa faca ceva impotriva lui,rusine Mazare.Oricum dl Chiru are toate sansele sa castige alegerile.Bafta dle Chiru.

Marius
28 mai 2012
ha

Aceasta este actiunea fara cap a lui Mazare cel las, caruia nu-i convine ca Gigi Chiru ii fura admiratorii prin aceste tichete. Il stim noi pe el, stim ca in pensionari are el baza!

mihaela
28 mai 2012
.....

pai cum ar putea dl mazare, da sincer nu stiu cat de domn este, asa ca din partea mea nu o sa aiba privilegiul sa fie domn, o sa fie simplu, o leguma vestejita. cu ziceam, leguma nu mai poate fi primar. nu are de ce. a venit acuma cu proiecte noi, da pana acuma ce a patit, hai go to brasil si lasane in pace. adioooooooo. votam schimbare, votam un domn adevarat, votam DL GIGI CHIRU

Palaz Primar
29 mai 2012
Chiru + Mazare= Love

Daca vreti un viitor mai bun VOTATI PALAZ, orice alta varianta va insemna tot bufonul de circ, Mazare!

elena
30 mai 2012
alt primar

Constanta merita mai mult,pe 10 iunie o sa votez un om simplu ,corect ,cinstit si apropiat de oameni, o sa l votez pe gigi chiru pentru ca merita.

PLEAD
1 iunie 2012
CHIRULE...

Chirule singura ta problema e sa mai ajungi si primar nu? Te tradeaza gesturile si mimica , nu mai prostii lumea cu medicamente , Ai actionact exact asa : Hai sa ii cumpar pe "bolnavi" ca pe urma imi iese profit inzecit! Deci oricum nu ai nici o sansa si sper sa zbori inapoi pe craca acolo unde iti e locul. Si sa nu mai apari la tv ca si asa nu iti suport atitudinea de japcar!

59 comentarii. Pagina 6 din 6. Click pe pagina dorită : 1 ...5 6 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0694 secunde