Persoanele fizice din Mangalia, scutite de majorări de întârziere, la plata impozitelor

285
Persoanele fizice din Mangalia, scutite de majorări de întârziere, la plata impozitelor - mangaliastire2-1647972162.jpg
Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, a convocat consilierii locali la o şedinţă ordinară, care va avea loc, prin intermediul mijloacelor electronice, joi, 24 martie, ora 14.00.

Pe ordinea de zi, sunt înscrise mai multe proiecte de hotărâre cu caracter administrativ, dar și social. Un prim proiect supus adoptării în CL se referă la rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Mangalia pentru anul 2022.

În aceeași ședință de CL, se vor dezbate și bugetele de venituri și cheltuieli ale SC Goldterm Mangalia și SC Administrarea Parcului Industrial, pentru anul financiar în curs. De asemenea, alte proiecte de hotărâre se referă la aprobarea burselor elevilor, în anul școlar 2021-2022, semestrul al II-lea, dar și la aprobarea rețelei școlare pentru viitorul an școlar.

Un alt proiect important pentru contribuabilii Mangaliei, persoane fizice, vizează scutiri la plata penalităților de întârziere constând în impozite și taxe locale, redevențe, chirii, cote de participare etc. În aceeași ședință, aleșii locali vor dezbate proiectul de hotărâre locală referitor la aprobarea vânzării locuințelor pentru tineri, construite prin ANL. Totodată, consilierii locali vor analiza proiectele care se referă la elaborarea studiului de fezabilitate, respectiv a proiectului tehnic, în parteneriat cu CNAIR pentru înființarea variantei ocolitoare (drum expres) a municipiului Mangalia și la elaborarea protocolului de colaborare în vederea realizării obiectivului de investiții de sistematizare a intersecțiilor DN39 (str. Portului) cu strada Oituz, prin sens giratoriu, cu strada Mihai Viteazu prin amenajarea trecerii la nivel cu calea ferată și amplasare signalistică. Alte proiecte de hotărâre înscrise în convocator se referă la aprobarea documentațiilor tehnico-economice aferente înființării sistemelor de irigații în mai multe zone din oraș, de înființare a unui teren pentru minifotbal în Parcul Diana și de stații de reîncărcare pentru autovehicule electrice.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5419 secunde