Peste 1000 de locuitori din comuna Peștera protestează în fața CJC

346
4

Articole de la același autor

Peste 1000 de persoane, locuitori ai comunei Peștera au ajuns în aceste momtente în fața Consiliului Județean Constanța. În fruntea lor se află întreaga administrație publică locală în frunte cu primarul Valentin Vrabie. Oamenii au venit cu pancarde și cu flori roșii în mână și au spus că vor protesta pașnic. Oamenii sunt nemulțumiți deoarece, deși au votat PSD-ul și actuala guvernare, nu au primit deloc fonduri pentru obiectivele necesare comunei.
Deoarece președintele CJC Constanța se află internat într-un spital din București, vicepreședintele CJC Constanța, Cristinel Dragomir a anunțat că va face declarații la finalul protestului.



Comentează știrea

protestatar
1 aprilie 2014
pestera

Un protest demn, fără scandari politice, centrat pe problemele reale ale cetatenilor. O manifestare cu clasa, demna de un primar puternic, cu onoare, care lupta pentru ce ce l-am ales. Felicitari, domnule primar Valentin Vrabie! Noi suntem alături de dumneavoastră!

電波時計 カシオ
5 septembrie 2014
電波時計 カシオ

can cause your vehicle's tires and rims to be more prone to early damage. Available sizes of this part are 22 inch 電波時計 カシオ http://www.ispsc.edu.ph/nav/japandi/casio-rakuten-3.html

ケイトスペード 財布 ゴールド
5 septembrie 2014
ケイトスペード 財布 ゴールド

therefore people will like to find out how to save money on the gasoline for their vehicles. There are many ways and habits that people can practice to save on driving.The first thing to save gas is to well maintain your cars ケイトスペード 財布 ゴールド http://www.dmwai.com/webalizer/kate-spade-5.html

クリスチャンルブタン通販
5 septembrie 2014
クリスチャンルブタン通販

you should drop in at a motorbike insurance website to make initial inquiries.|||Stewart Wrighter recently reviewed several motor bike insurance quotations for his new motorcycle. He was impressed with the wide selection available for motorbike insurance and with how many different choices he was given. クリスチャンルブタン通販 http://www.lamartcorp.com/modules/mod_menu/rakuten_cl_7.php

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4908 secunde