Secretarul Camerei Deputaților, Niculae Mircovici, a anunțat, ieri, după ședința Biroului permanent, că ședința de plen a Camerei a fost programată pentru astăzi, la ora 10.00, când va fi prezentată cererea de demisie în original a deputatului UDMR Marko Attila.
"Ședința Biroului permanent de astăzi a decis câteva probleme, în primul rând o modificare de program. Miercuri este plen, de la ora 10.00 la ora 13.00, va fi prezentată cererea, pentru că a venit cererea în original a domnului deputat Marko Attila, de demisie și se va lua act în plen de această demisie, întrucât avem deja confirmarea domniei sale că nu va veni la plen să o susțină, deci e doar citirea ei în plen, după care vor fi respingeri", a precizat Mircovici.
El a adăugat că, în urma acestei demisii, se va putea comunica Ministerului Justiției posibilitatea ca, nemaifiind parlamentar, Marko Attila să poată fi reținut, "în cazul în care o astfel de propunere va fi din partea procurorilor, sau arestat, dacă judecătorul va decide un asemenea lucru".
Mircovici a precizat că modificarea programului a fost determinată în primul rând de faptul că parlamentarii UDMR vor fi joi în teritoriu, pentru pregătirea congresului formațiunii.