Predoiu i-a cerut lui Băsescu să rupă pactul pe justiție

135
Predoiu i-a cerut lui Băsescu să rupă pactul pe justiție - catalinpredoiu-1380805704.jpg

Articole de la același autor

Prim-vicepreședintele PDL, Cătălin Predoiu, i-a solicitat președintelui Traian Băsescu să rupă pactul pe justiție cu USL, susținând că justiția trebuie să fie liberă și independentă. "Plătim pactul pe justiție, plătim coabitarea cu un regim USL incapabil să respecte statul de drept. Justiția și statul de drept nu se negociază. Încurajăm și cerem președintelui României să rupă acest pact. Justiția trebuie să fie liberă și independentă", a susținut Predoiu, citat de Agerpres. 


El a precizat că, în același timp, parte a acestui pact este și Crin Antonescu, care a fost de față și a achiesat la acest pact. "Încercarea PNL, sub conducerea domnului Antonescu, de a se spăla pe mâini nu are acoperire în realitate. Chiar dacă una dintre părțile pactului a dorit să asigure garantarea intereselor fundamentale ale României prin stabilitatea Justiției și statului de drept, respectiv președintele României, cealaltă parte, USL-ul, a dorit de fapt să-și impună la momentul potrivit interesele în Justiție, iar declarația domnului Ponta este primul semnal în acest sens. Iată de ce am considerat la vremea respectivă că trebuia făcută o rocadă Kovesi - Morar. În acest fel, nu s-ar fi ajuns la astfel de situații", a afirmat Predoiu.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5391 secunde