În cazul titlurilor de proprietate emise în zona Corbu - Grindu Chituc,

Prefectul Brăiloiu avertizează: "Controlul MAI va provoca surprize pentru multă lume!"

1720
Controlul Ministerului Adminis-trației și Internelor, demarat la începutul săptămânii trecute la Prefectura Constanța, se apropie de sfârșit. Astfel, conform declarațiilor prefectului Constanței, Liviu Brăiloiu, raportul MAI ar putea fi finalizat, în cursul zilei de azi, în ceea ce privește activitatea Poliției Constanța și, cel mai probabil, în cursul săptămânii viitoare în ceea ce privește partea administrativă. Reamintim că 30 de specialiști din cadrul MAI controlează, timp de aproximativ două săptămâni, activitatea Instituției Prefectului Județului Constanța din perioada 2007 - 2008, dar și din primul semestru al anului 2009. Prezența lor aici vine ca urmare a unei semnalări, din partea lui Brăiloiu, către MAI, "pentru a vedea dacă se verifică anumite suspiciuni vizavi de aplicarea legii fondului funciar" în județul Constanța.
Referitor la raportul MAI, Liviu Brăiloiu a declarat, ieri, că acesta va provoca, fără îndoială, "surprize pentru foarte multă lume". "Așa cum am promis în primăvară, multe probleme legate de titlurile de proprietate emise în zona Corbu - Grindu Chituc vor fi rezolvate. Știu că unii își luaseră gândul de la ce am spus atunci, dar acum se va face lumină. Controlul MAI va provoca surprize pentru multă lume, dar adevărul trebuie aflat!", a atras atenția reprezentantul Guvernului în teritoriu.
Nu în ultimul rând, de menționat este că prefectul a anunțat și că va face o solicitare către MAI pentru ca rezultatele raportului să fie desecretizate, mai exact, pentru ca ele să fie făcute publice.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3643 secunde