Prefectul Constanţei, Silviu Coşa: „Fiecare om vaccinat este un câştig pentru noi toţi”

174
Prefectul Constanţei, Silviu Coşa: „Fiecare om vaccinat este un câştig pentru noi toţi” - cosaarmatavaccinare-1635175018.jpg

Articole de la același autor

Prefectul judeţului Constanţa, Silviu Coşa, a participat luni la ceremonia organizată în Parcul Arheologic Constanţa cu ocazia Zilei Armatei Române. Cu această ocazie, el a transmis un mesaj pe pagina sa personală de Facebook în care a făcut referire la rata de vaccinare prezentă în judeţul Constanţa.

Coşa se declară mulţumit de cum decurge procesul şi speră că pandemia va fi învinsă cu ajutorul oamenilor care sunt responsabili.

„De când ocup funcția de prefect al județului, am zis de nenumărate ori că Armata este unul dintre partenerii cei mai de preț pe care autoritățile îl pot avea. Iar acest fapt îmi este dovedit în fiecare zi, prin acțiuni concrete și extrem de benefice. Cel mai recent exemplu este cel din weekend, atunci când a fost o cerere neobișnuit și îmbucurător de mare pentru vaccinare, în județul nostru, cu precădere în municipiul Constanța.

Chiar dacă centrul de vaccinare din Spitalul Militar nu funcționa, în mod normal, în zilele de weekend, oamenii de acolo s-au mobilizat rapid și au făcut ce știu ei mai bine: și-au ajutat semenii. Fiecare om vaccinat este un câștig pentru noi toți, iar Armata, ca de obicei, este prezentă la datorie, de această dată, într-un război dificil, cu un inamic pervers, foarte abil, dar care va fi înfrânt. În vremuri de pace și război, întreaga societate se întoarce cu fața către Armată, atunci când îi este mai greu, e drept. Dar simțul datoriei și onoarea care sălășluiește în fiecare dintre bravii militari din Armata Română, ne dă și nouă, civililor, un dram de speranță. Un dram de speranță că mâine va fi mai bine decât azi”, a transmis prefectul judeţului Constanţa, Silviu Coşa.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 3.6795 secunde