Prefectul Palaz solicită anularea Certificatului de urbanism pentru realizarea centrului de deșeuri industriale de la Năvodari

1955
Prefectul Palaz solicită anularea Certificatului de urbanism pentru realizarea centrului de deșeuri industriale de la Năvodari - a79f3730fbf6b87c5bbf8a4ea0fddb52.jpg
Prefectul Claudiu Palaz a solicitat, ieri, Tribunalului Constanța, Secția comercială de contencios administrativ și fiscal, anularea Certificatului de urbanism nr. 718/20.12.2007, emis ca urmare a cererii S.C. ECOLOGICAL CENTER S.A., în scopul realizării obiectivului de inves-tiții "centru de gospodărire deșeuri industriale" în orașul Năvodari.
"Apreciem că Certificatul de Urbanism 718/2007 intră sub incidența art. 3 alin. 3 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ, modificată și completată. Ca efect al acțiunii noastre, actul este suspendat de drept, urmând ca instanța să se pronunțe", a declarat prefectul într-un comunicat de presă.
Primarul orașului Năvodari, Nicolae Matei, a declarat că a primit ieri, la rândul său, o adresă informativă din partea prefectului privind acțiunea sa. Nicolae Matei a ținut să îi mulțumească public, în numele orașului, pentru acest pas. "Personal, îi voi fi veșnic recunoscător pentru simplul fapt că își face datoria", a adăugat el.
În continuare, edilul s-a arătat hotărât să nu le acorde investitorilor italieni autorizația de construcție. "Îmi asum toată responsabilitatea. Chiar dacă o să fiu obligat să fac pușcărie. Repet: mai bine îmi tai mâna decât să le eliberez autorizația", a explicat Nicolae Matei.
Reprezentanții societății au anunțat încă de la mijlocul lunii mai că în cazul în care edilul refuză în continuare să elibereze autorizația, va intra sub incidența Legii 544/2004, săvârșind o infracțiune ce se pedepsește cu închisoare de la șase luni la trei ani sau cu amendă de la 2.500 de lei la 10.000 de lei.
Investitorii au mai afirmat atunci că 11 iunie este data limită până la care edilul trebuie să emită autorizația de construcție. Italienii au mai afirmat atunci că, după expirarea acestui termen, Ecological Center va începe lucrările chiar dacă nu are aprobarea primarului.
În replică, Nicolae Matei a susținut că, în cazul în care vor demara proiectul, va emite o dispoziție de primar prin care le va aplica amenda maximă de 100.000 de lei și va dispune sistarea lucrărilor și aducerea terenului la forma inițială. "Voi face apel la toate organele statului, dar eu cred că nu va îndrăzni să construiască pentru că îl vor linșa oamenii", a încheiat primarul, făcând referire la investitorul italian Roberto Vincentelli.
Reamintim că administrația publică locală din Năvodari se împotrivește amplasării, pe teritoriul orașului, a unui depozit de deșeuri industriale, și a inițiat chiar o petiție online și un referendum în acest sens.
Dintre năvodărenii care s-au prezentat pe 23 mai la urne, 23.431 (98,96%) au răspuns "Nu" la întrebarea "Sunteți de acord cu înființarea pe teritoriul orașului Năvodari a unui Centru de Gospodărire Deșeuri Industriale și de orice altă natură?".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3954 secunde