Prefectura Constanța intervine în problema agentului termic de la Centrul de Transfuzii

1833
1 min citire
Potrivit unui comunicat de presă dat publicității de Prefectura Constanța, reprezentantul Guvernului în teritoriu, Claudiu Palaz, i-a convocat ieri, ca urmare a sesizărilor primite pe marginea întreruperii alimentării cu energie termică a Policlinicii nr. 1 și a Centrului de Transfuzii din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, pe Dan Căpățână, managerul unității spitalicești, și pe Constantin Dina, directorul coordonator al Direcției de Sănătate Publică. Întâlnirea a avut drept scop stabilirea măsurilor ce trebuie luate pen-tru remedierea defecțiunilor survenite la instalația de încălzire a celor două instituții.
Astfel, așa cum se arată în comuni-cat, din datele puse la dispoziția prefectului Palaz, sumele necesare pentru lucrările de reparații sunt asigurate, aspect ce permite demararea în regim de urgență a acestora. În acest sens a fost stabilit termenul limită de finalizare a reparațiilor, fiind vorba de data de 20 ianuarie. "Am dispus ca Direcția de Sănătate Publică să monitorizeze în permanență stadiul lucrărilor și să mă informeze în legătură cu orice problemă care ar putea întârzia sau împiedica finalizarea acestora, pentru a putea găsi în timp util soluții pentru rezolvarea situației", a menționat Claudiu Palaz.
Reamintim că problema întreruperii alimentării cu energie termică a celor două unități din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța datează încă de la începutul lunii decembrie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0297 secunde