Premierul Cioloș anunță măsuri privind reforma în administrație

239
Premierul Cioloș anunță măsuri privind reforma în administrație - aorpremierulciolosdacianciolos-1459959541.jpg

Articole de la același autor

Guvernul intenționează să lanseze în dezbatere, în perioada următoare, principiile de reformă în administrația publică, urmând ca în iunie, după alegerile locale, să prezinte un pachet de reforme în acest domeniu.


"Intenția mea este chiar să merg săptămâna viitoare, luni, în Parlament, în Camera Deputaților, în care să lansăm dezbaterea, să vin acolo cu câteva idei pe care le avem legate de reforma administrației. Cert este că vrem să abordăm partea de reformă a statutului funcționarului public, să clarificăm aspecte legate de statutul funcționarului public și la nivel central, și la nivel local. Obiectivul nostru ar fi să mergem spre competență, transparență și profesionalism atât în procesul de recrutare a funcționarilor publici, cât și în procesul de evoluție a carierei lor. Să recâștigăm încrederea în faptul că funcționarul public lucrează în interesul cetățeanului, în primul rând, și că nu trebuie să depindă pe ascuns de politic", a declarat premierul Dacian Cioloș la întâlnirea cu reprezentanții Asociației Orașelor din România. 


În plus, prim-ministrul a explicat că se are în vedere un concurs național de recrutare pentru a intra în funcția publică. Totodată, potrivit șefului Executivului, dezbaterea pe principiile reformei administrației se va desfășura în lunile aprilie și mai.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6265 secunde